Si inca ceva, xlad, fiindca am vazut ca a aparut intr-o postare anterioara a dvs.: nu exista renuntare in favoarea cuiva; si-asa majoritatea oamenilor invoca asta aiurea; nu-i mai induceti in eroare si dvs.
Aveți dreptate, m-am exprimat greșit. Prin "renunțare" (pe care am pus-o între ghilimele, pentru că nu e o renunțare) înțeleg acceptarea moștenirii și în același timp vânzarea moștenirii în schimbul sultei (a "despăgubirii" - iar între ghilimele) către ceilalți moștenitori, sau doar către cel care a plătit.
De ce consider că este o acceptare a moștenirii și apoi o vânzare?
Pentru că nu poate fi făcut un partaj succesoral fără acceptarea moștenirii (nu poți transfera sau dispune de ceva asupra căruia nu ai dreptul - deci prima dată trebuie să aibă dreptul asupra moștenirii, adică să accepte moștenirea tacit). Aici ar mai fi aspectul acceptării moștenirii fără beneficiul de inventar, fiind acceptare tacită, pe vechiul cod.
Întradevăr o renunțare nu poate fi făcută în favoarea cuiva, pentru simplul motiv, așa cum am scris mai sus, că nu poți dispune de ce nu ai, renunțarea fiind exact ce-i spune numele, chia ro renunțare la dreptul asupra moștenirii, iar dacă nu ai dreptul asupra moștenirii nu poți să o dai cuiva (în favoarea cuiva), la fel cum nici nu o poți vinde sau să fi despăgubit pentru un drept pe care nu îl ai. Deci este o acceptare a moștenirii, zic eu.
Și este o vânzare, pentru că se vinde ceva (dreptul asupra moștenirii), contra unei sume de bani.
Dacă era pur și simplu o renunțare nu se consemna suma de bani.
Îmi pare rău dacă prin exprimarea mea am indus în eroare pe cineva. Sper ca oricine citește discuțiile de pe forumuri să le ia ca opinii, nu neapărat ca adevăr absolut. Și să verifice fiecare afirmație, chiar dacă pare "adevărată", sau chiar dacă acea afirmație convine intereselor celui care citește.
Și mulțumesc pentru că mi-ați atras atenția unde am greșit.