avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 851 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Acte casa pierdute
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Acte casa pierdute

Socrii mei au pierdut actele casei,ce pasi trebuie urmati pentru refacerea tuturor actelor,de unde trebuie inceput?? Multumesc anticipat
Ultima modificare: Duminică, 9 Aprilie 2017
Daniela005, utilizator
avvalentina a scris:

", nu la notar; e posibil sa aveti acte doar".

Fix l=D>a notar. notarul predand apoi arhiva.Notari au existat de pe vremea regelui.


Nu prea e asa :thumbdown:

Până la 17 noiembrie 1995, activitatea notarială a fost reglementată prin Decretul nr. 79 din 1950 şi, ulterior, prin Decretul nr. 377 din 1960, potrivit cărora s-au instituit, în toată ţara, notariatele de stat în care activau notarii, funcţionari ai statului. Notarii de stat erau subordonaţi ierarhic Ministerului Justiţiei, unităţile notariatelor de stat fiind organe administrative. Era evident că, în acest mod de organizare, notarii de stat nu aveau independenţa necesară de a întocmi actele notariale la un nivel calitativ superior, care să satisfacă pe deplin interesele legale ale persoanelor solicitante. Până la înfiinţarea notariatelor de stat a existat instituţia notarilor publici în Transilvania, după modelul celei din Europa Occidentală, în restul ţării activitatea notarială fiind îndeplinită de tribunale şi judecătorii.
Multumesc pentru raspunsuri! D-na Avlil,ati inteles gresit,nu am spus ca au construit-o socrii nici ca au cumparat-o! Am spus ca socrii au pierdut actele casei,nu se mai gasesc si actele erau pe parintii lui!!! Atat!! Nu au fost modificate actele de cand este casa,care nu stim in ce an sa construit! Am fost ieri la Cadastru,am solicitat vizionarea hartii si surpriza: nu au harta ,cel putin nu au gasit-o! A disparut,si raspunsul a fost nu am ce sa va ofer!!! Asta este..O sa merg la primarie,personal,la CF la fel, sa vedem mai departe! Multumesc
Orice acte ati fi avut, daca erau din 1900 toamna (scuzati expresia) si nu locuiti undeva in Ardeal, unde totul este reglementat prin Carte Funciara, nu va foloseau la nimic. Pentru intabularea dreptului de proprietate pentru teren (curte), OCPI-ul va solicita: titlu de proprietate sau Ordinul Prefectului, amblele emise la cererea persoanei indreptatite, in baza legii 18/1991, ori acte de dobandire/reconstituire a dreptului de proprietate ulterioare anilor 1990, asta pentru ca, in comunism, nu a existat proprietate privata asupra terenurilor, totul era la comun.
Pentru casa problema se rezolva la primarie, cu un certificat de atestare a edificarii constructiei mai vechi de 30 de ani (vi-l elibereaza cei de la urbanism si registru agricol), insa pentru curte va trebuie "acte noi" cum s-ar spune.
Daca socrii figureaza ca platitori de taxe si impozite locale, figureaza in registrul agricol anterior anului 1990, cel mai simplu ar fi sa depuna la primarie documentatia pentru obtinerea Ordinului Prefectului in baza art. 23 si 36 din legea 18/1991 (procedura constatarii dreptului de proprietate pe cale administrativa). Vor avea nevoie de o serie de acte, cum ar fi:
- istoric de rol fiscal (de la primarie, biroul taxe si impozite locale);
- extras registrul agricol 1986 - 1990 in care socrii sa aiba calitatea de posesori ai imobilului (casa plus teren);
- extras registrul posesorilor 1986 - ultimul cadastru general al Romaniei, cu pozitia care le corespunde;
- schita cadastrala 1/500, / plan incadrare in zona;
- declaratii de la vecini cum ca nu sunt litigii de granituire, daca suprafata curtii rezultata din masuratori este mai mare decat cea din evidentele primariei;
- declaratii de acceptare a masuratorilor, daca suprafata rezultata este mai mica decat cea din evidentele primariei.
- o cerere.
Odata obtinut Ordinul Prefectului, impreuna cu certificatul de atestare a constructiei mai veche de 30 de ani, se va face intabularea dreptului de proprietate direct pe numele socrilor, fara alte mosteniri si discutii intre rude.
Succes!
Da,asa este d-na Kyandra,casa chiar este din 1900 toamna,nu-i cu suparare!! Si eu cred ca nu aveau contract,doar ceva act ca locuiau acolo pe casa si teren! Casa in cauza este in Banat! Multumesc pentru raspuns! Am angajat un topograf,poate dam de urma Hartii topografice,pe undeva,ca noua la Cadastru,ne-au spus ca nu au harta zonei,ceea ce-i curios deoarece unde este casa,pe un varf de munte,sant doaua asezari,unde se afla casa este comuna si are un sat apartinator langa,ptr sat au harta,pentru comuna nu au!!! Multumesc!
Buna seara Am deținut o garsoniera la Onești prin 1997 pe care am vândut o .Nu mai am actele garsonierei și nici dovada că am vândut o și câți bani am luat pe ia .Mi-ar trebui sa dovedesc într-un proces că am avut o sumă de bani când am cumpărat un apartament in Iași în 2000 Va mulțumesc anticipat.

Alte discuții în legătură

Proceduri pentru iesire din indiviziune Rammona Rammona As dori sa stiu ce tipuri de acte sunt necesare pentru iesire din indiviziune si care sunt pasii de urmat. Mentionez ca am cumparat un teren de 1100mp ... (vezi toată discuția)
Acte casa AndreeaRadu98 AndreeaRadu98 Ne-am construit o casă în grădina părinților noștri, si vrem sa ne facem acte ca sa putem sa facem contractul pentru energie electrică apa... Problema e ... (vezi toată discuția)
Casa noua construita pe amprenta casei vechi unika01 unika01 Buna ziua, Doresc sa achizitionez o casa. E noua, e la gri. Casa a fost construita intr-o zona necooperativizata (fara titlu de proprietatate), pe amprenta ... (vezi toată discuția)