Prezumția de vinovăție

ART. 4 c.p.p.
Prezumţia de nevinovăţie
(1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
(2) După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Nu exista prezumția de vinovăție.

Prezumția de nevinovăție este ceva prevazut de lege dar în practică aceasta nu prea este luată în seama. Argumentele expuse pentru a stârni dubiul constituie ceva ce tine de arta avocatului.

Prezumția de nevinovăție este clar aplicabilă cand nu exista nicio probă care sa confirme comiterea infracțiunii, în celelalte cazuri fiind vorba de interpretarea probatoriului si a oricaror elemente de fapt de natura de a stârni dubiul.

Din punct de vedere juridic, prezumtia de nevinovatie este o regula de baza a procesului penal, unul din principiile fundamentale ale dreptului penal, reprezinta o garantie procesuala și, totodata, un drept fundamental al omului, drept esential intr-o societate civilizata, fiind inerent statului de drept.
Prezumtia de nevinovatie este un drept fundamental de care trebuie sa beneficieze orice persoana suspectata sau acuzata de savarșirea unei infractiuni, in virtutea caruia acea persoana trebuie să fie considerata si tratata ca o persoana nevinovata, beneficiind de dreptul la tacere și la neautoincriminare, neavand obligatii probatorii în procesul penal, pentru sustinerea nevinovatiei sale, si avand, in plus, beneficiul oricarui dubiu rezidual și insurmontabil rezultat in urma activitatii de probatiune.
Dintr-o perspectiva mai larga, prezumtia de nevinovatie este o valoare socială menita a estompa ideile preconcepute potrivit cărora punerea sub acuzare a unei persoane este suficienta pentru atragerea oprobiului social și instituirea unor sanctiuni.

Prezumția de nevinovăție este o garanție dar finalitatea sa practica trebuie obținută în concret pentru a fi aplicabilă.
Orice persoana arestată preventiv beneficiază de prezumția de nevinovăție chiar si daca va fi ulterior găsită nevinovată.
Depinde de probe si in practica desi se afirmă că se respecta este greu de mentinut ca o garanție efectivă deoarece trebuie abordată în raport de probatoriu si nu in functie de garanție generala dupa cum este prevăzută și garantată de lege.
De aceea interpretarea probatoriului este esențial si nu afirmarea ca o garanție generala prevăzută de lege întrucât orice judecător si procuror stie de existenta prezumtiei de nevinovăție dar depinde de cum se interpretează probele în funcție de argumentele concrete expuse în cadrul procesului.

Discutia e complexa, m-am mirat doar ca ati afirmat ca ”nu exista prezumtia de nevinovatie”...