Juramantul martorului

Pentru ca notiunea de" adevar" , din punctul meu de vedere , e mai puternica , decat cea de "a sti".

Are un impact mai mare , in mintea martorului.
Iar finalitatea actului justitiar nu e doar aceea "de a sti" ,( desi aici lucrurile sunt de finete ), ci aceea de a afla o realitate.

In acest caz , consider ca regasirea cuvantului " adevar" nu e intamplatoare, ci , prin folosirea acestuia , martorul e , pe cat e cu putinta , obligat a nu distorsiona o imagine a unor aspecte ale cauzei.

Daca s-ar limita doar la "a sti " , atunci , depozitia sa ar fi una de care ar putea dispune cu usurinta , si , in caz de nevoie , ar putea argumenta ca atat "a stiut"(daca e sa ne limitam la interpretara literala a termenilor).

Dupa cum amintea si Socrate
"Stiu ca nu stiu nimic , si nimic macar asta nu stiu"...

Este o intreaga teorie filosofica despre adevar, putem dezbate pagini intregi. Pe scurt desi adevarul este relativ deoarece nu poate avea o definiţie fixă, universal valabilă, deoarece de la un anumit punct acesta este subiectiv, în sensul că fiecare îl concepe/filtrează prin prisma fondului său aperceptiv, prin prisma conştiinţei sale; din această perspectivă, adevărul pentru unii, poate reprezenta mult pentru unii, puţin sau nimic pentru alţii. De aceea când se vorbeşte de adevăr se iau în calcul şi stadiile dezvoltării psihicului uman, acesta având un rol fundamental în prelucrarea informaţiilor şi dirijarea lor înspre o cunoaştere cât mai eficientă a adevărului., pot spune totusi ca, in acest juramant se vorbeste despre adevarul in sensul de: jur ca spun tot ceea ce stiu fara sa denaturez in mod voit informatiile ce le cunosc.

Gandirea, nazuinta au tendinta sa separe cat mai clar adevarul de neadevar si, astfel, se instaureaza o lume bipolara…- zicea cineva. Dar realitatea intervine inerent si ar trebui sa fie imbinarea intre practica si teorie…
Conform teoriei corespondentei adevarul pune in concordanta ideile, propozitiile noastre cu starea de fapt a lucrurilor… Adevarul e in ideile noastre, in ratiune, pt ca simturile pot fi inselatoare… Adevarul si falsul sunt valori care se refera la judecata – conform judecatii (ratiunii) graiesc adevarul, ma refer la aprecierea personala despre faptele pe care le cunosc… In justitie, adevarul este… ceea ce nu e minciuna… Consecintele determina daca o actiune este corecta sau gresita, daca o afirmatie este adevarata sau nu…
“Adevarul meu” va fi coroborat cu “adevarul altuia” iar judecatorul – daca poate / daca vrea – isi formeaza opinia despre cum s-au petrecut, in realitate (in practica), faptele…
Dincolo de teorie, cred ca formula pe care ar trebui sa o rosteasca un martor ar fi: Ma oblig ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu…

Advarul este starea actuala a realitatii si coincide cu ceea ce stie un om daca are discernamant. Daca martorul denatureaza realitatea in declaratii, se poate proba prin diverse procedee. Juramantul este simbolul obligatiei martorului de a spune adevarul, astfel i se reaminteste legea prin fondul obligatiei morale pe care o are.
Juramantul are valoare legii de fals in declaratii doar iar martorul poate face ce vrea.

Dincolo de teorie, cred ca formula pe care ar trebui sa o rosteasca un martor ar fi: Ma oblig ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu…

Se pot obtine declaratii doar intreband, si tot prin intrebari se poate stabili ceea ce stie sau nu sau atrage in cursa martorul.

buna imi place acest subiect cu martorii
jur ca spun adevarul .....
dar de fapt toti martorii care vin la tribunal numai adevarul nu-l spun
aveti idee ce s-ar putea face cu acesti martori
multi pentru niste bani nu il mustra constiinta si fac rau unui om practic pe care nu il cunoaste
ce spuneti de asta?