Juramantul martorului

Stoica Ioana a scris:

Pentru ca notiunea de" adevar" , din punctul meu de vedere , e mai puternica , decat cea de "a sti".

Are un impact mai mare , in mintea martorului.
Iar finalitatea actului justitiar nu e doar aceea "de a sti" ,( desi aici lucrurile sunt de finete ), ci aceea de a afla o realitate.

In acest caz , consider ca regasirea cuvantului " adevar" nu e intamplatoare, ci , prin folosirea acestuia , martorul e , pe cat e cu putinta , obligat a nu distorsiona o imagine a unor aspecte ale cauzei.

Daca s-ar limita doar la "a sti " , atunci , depozitia sa s-ar ar fi una de care ar putea dispune cu usurinta , si , in caz de nevoie , ar putea , cu usurinta, argumenta ca atat "a stiut"(daca e sa ne limitam la interpretara literala a termenilor).

Dupa cum amintea si Socrate
"Stiu ca nu stiu nimic , si nimic macar asta nu stiu"...

Martorul trebuie sa declare ceea ce stie, ceea ce a vazut sau ceea ce a auzit.
Prin spunerea adevarului se intelege sa nu il denatureze, sa nu il ascunda sau sa nu omita de a spune un lucru esential in legatura cu respectiva cauza.
Partile si instanta pot adresa intrebari acestuia.

Deosebirile fundamentale cu privire la martori apar in functie de procese.In cele de dreptul familiei notiuneade adevar este cam departe cateodata de chintesenta notiunii de adevar.
Cam la fel ar sta treaba si in unele procese de drept civil.
Avocatul trebuie sa incerce sa il faca pe martor saspuna adevarul, daca nu o face instanta.

In procesele de drept penal in general martorul spune adevarul.Nu merge ca in celelalte procese.Parchetul se sesizeaza din oficiu daca e vorba de infractiunea de marturie mincinoasa.

Exista situatii in care martorii raspund : nu stiu.
Si decat sa minta e mai bine saspuna adevarul, adica ca nu stie.
Am avut situatii in care martorii propusi de partea adversa au ajuns sa spuna ca nu stiu atunci cand instanta intreba.
Conteaza foarte mult ca martorul sa stie ca, decat sa minta e mai bine sa spuna ca nu stie despre fapta sau imprejurarea respectiva, evident daca fusese propus sa minta...

Sunt convins ca in juramantul martorului, termenul "adevar" pus in discutie, a avut in vedere, mai mult decat explicitarea unui inteles filozofal, aspectul psihologic, intelectiv-volitiv al raportarii subiectului la realitatea constientizata si acceptata de el ca atare si fara intentia unei denaturari voite.
De aceea cred ca, perceptia realitatii, fie ea si subiectiva , poate fi considerata nu numai un adevar subiectiv dar si partial in acelasi timp, in raport cu adevarul absolut (existent numai in mod ideal si filozofic), dar si un adevar suficient si acceptabil al individului care il... propune cu intentia totala de a relata...ADEVARUL.

coca1955 a scris:

buna imi place acest subiect cu martorii
jur ca spun adevarul .....
dar de fapt toti martorii care vin la tribunal numai adevarul nu-l spun
aveti idee ce s-ar putea face cu acesti martori
multi pentru niste bani nu il mustra constiinta si fac rau unui om practic pe care nu il cunoaste
ce spuneti de asta?

Daca sunteti partea vatamata si cunoasteti situatia puteti sa puneti intrebarile martorilor astfel incat sa nu poata evita adevarul. Cred ca aveti dreptul sa interogati toti martorii care apar in instanta. Pentru multe procese, se poate intenta ceva penal, caz in care trebuie chemati la politie sa dea declaratii. Declaratiile se pot compara. Falsul in declaratii atrage o pedeapsa substantiala.

Deasemenea printr-o intrabare de genul: "Care parte o credeti indreptatita" puteti contesta in functie de raspuns impartialitatea declaratiilor sale.

zaharia65_2 a scris:

...un adevar suficient si acceptabil al individului care il... propune cu intentia totala de a relata...ADEVARUL.

Asta era in cele din urma ideea. Ceea ce stie martorul (adevarul lui suficient si acceptabil) e una iar ADEVARUL cu totul alt lucru. De ce sa jure el ca va spune adevarul? Ar trebui sa luam atunci drept realitate ca martorul X cunoaste Adevarul. Chiar asa ?
Cred ca o promisiune de genul: "Ma oblig sa spun tot ceea ce stiu si sa raspund sincer la toate intrebarile ce-mi vor fi puse privitor la faptele si intamplarile legate de ...." impreuna cu o aplicare mai stricta a prevederilor din Codul penal privind marturia mincinoasa (de cate condamnari pentru marturie mincinoasa ati auzit?) ar fi mai eficiente decat anacronicul juramant.
Mirarea mea porneste nu de la faptul ca martorului nu i se cere sa defineasca ce este adevarul (nimeni nu poate face asta intr-un mod absolut) ci ca i se cere sa jure (sa angajeze ca garant Divinitatea) ca va spune ceva ce nu poate fi definit clar si simplu.
Cum suna: "Jur sa spun ceva despre care nimeni nu stie cu exactitate ce este si care e definit in multe feluri si sa nu ascund nimic din ceea ce stiu"?
:surrender:

In functie de continutul lui, juramantul este de doua feluri: juramant de intarire a adevarului si juramant de intarire a unei promisiuni. Primul este in legatura cu trecutul, iar al doilea cu viitorul. In fine, incalcarea primului se numeste "juramant mincinos", iar incalcarea celui de al doilea se numeste "sperjur".