Juramantul martorului

u.b.i.k. a scris:

zaharia65_2 a scris:

...un adevar suficient si acceptabil al individului care il... propune cu intentia totala de a relata...ADEVARUL.

Asta era in cele din urma ideea. Ceea ce stie martorul (adevarul lui suficient si acceptabil) e una iar ADEVARUL cu totul alt lucru. De ce sa jure el ca va spune adevarul? Ar trebui sa luam atunci drept realitate ca martorul X cunoaste Adevarul. Chiar asa ?

Pentru ca la prima vedere, nimic mai simplu decat notiunea de adevar: traditia il defineste drept un acord , un acord situat la nivelul puterii noastre de judecata (de a afirma si de a nega), un acord al discursului nostru in raport cu realitatea si, secundar, un acord dintre noi insine, un acord intre spirite. Infatisarea comportamentului de adevar este un mod de a ne dispune "conform cu...'
Dar la o prima examinare, aceasta distinctie apare ca fiind pur formala, ca si termenul de "realitate" care ii serveste drept referinta. Exista un caz-limita in care sensul este cu atat mai clar cu cat este mai anodin, este acela in care conformitatea gandirii noastre nu este decat o simpla repetitie a unei ordini deja structurate, in care spusa noastra nu descopera nimic, nu intra in polemica impotriva nici unei contestari: ploua ...e adevarat toata lumea o stie. Indata ce iesim din aceste adevaruri obisnuite si comode intram intr-un fel de "cerc" si va trebui sa revenim indata asupra notiunii de adevar.

In "jur ca voi spune adevarul" avem o maniera mai subtila de a lasa adevarul sa vibreze. Martorul jura sa spuna ceea ce a perceput cu intregul sau orizont al lumii. In fond "a sti" si chiar " a percepe" sunt o opera de cultura. Adevarul este, pentru a spune pana la capat, chiar vigilenta acestui om in centrul lumii sale percepute, printre ceilalti oameni.

E curata nebunie ...oricat as incerca sa "judec" adevarul din acea formula nu-mi va iesi decat ...propriul meu chip, priceperea mea.

w0lfshad3 a scris:

Nu vad ce i-ar opri sa minta intr-un proces penal, nu sunt obligati sa dea testul cu poligraful. Urmeaza sa intentez un proces pentru amenintare si santaj. As fi surprins sa recunoasca "optiunile" care mi le-au oferit cand sunt intrebati in instanta sau la politie.

Depinde foarte mult de procese.
Cand e vorba de DICOT sau de DNA procurorul se sesizeaza din oficiu.Am vazut de multe ori acest lucru.Toata treaba este unde a mintit ?La parchet sau la instanta?
In cele cu plangere prealabila nu stiu cum sta treaba.
Testul cu poligraful se poate da si de catre martori.

Foarte adevarat...si tocmai aceasta "nebunie" a interpretarilor filozofice, absolut necesare luarii in calcul a unui termen pentru a fi utilizat in mod concret si practic in orice manifestare a unui act juridic, nu trebuie totusi sa depaseasca limita necesarului (bineinteles si acesta fiind o categorie filozofica ce poate fi interpretata la nesfarsit). Dar tocmai acesta este rolul diferit al fiecarei fete a ADEVARULUI, numite stiinte (alteori interpretare, sau aspect, sau chiar parere etc.), anume acela de a intelege ca este numai o parte a adevarului (asa cum orice om intelept intelege ca vazand coltul unei case nu ai vazut toata casa, scuzati exemplul oarecum simplist), iar aspectul primordial ce trebuie luat in calcul este numai utilitatea practica a folosirii respectivei notiuni in granitele respectivei stiinte/activitati practice etc.. Urmind a lasa filozofiei rolul interpretarii tinzind spre epuizarea si lamurirea completa a intelesului unei notiuni si practicii, rolul de a utiliza notiunea cea mai apropiata de necesitatea concreta, necesitate concreta ce nu va mai putea fi niciodata satisfacuta oportun daca nu stopam rolul filozofiei intr-un anume punct, ne vom multumi in practica si realizarea scopurilor cu suficienta cea mai buna a notiunii alese.
Cu respect si ...drag pentru toti colegii (si nu numai) dornici de intelegerea adevarului si tendinta spre...perfectiune:)...Numai ca suntem oameni, iar perfectiunea ii apartine lui Dumnezeu! Este foarte bine pentru noi, chiar si numai sa tindem (in ganduri, vorbe si mai ales fapte), catre ea.
:)

DEX

ADEVẮR, adevăruri, s.n. 1. Concordanţă între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realităţii în gândire; ceea ce corespunde realităţii, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ♢ Adevăr obiectiv = conţinutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realităţii, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realităţii.

Cata vreme legea nu ofera o alta definitie a adevarului urmeaza ca la depunerea juramantului martorul va avea in vedere ceea ce in mod comun se are in vedere prin cuvantul adevar, asadar concordanta justa dar aproximativa dintre cunostintele martorului si realitatea obiectiva. Insa de aici apare un paradox: Martorul jura - chestiune absoluta - ca va declara ceea ce in mod cu totul relativ s-a reflectat in constiinta sa din realitatea obiectiva.