avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 734 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... Citate si poezii de dragoste
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

Citate si poezii de dragoste

• Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire...
• Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet
ranit si apoi vindecat de altul...
• Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata... prima atingere
nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita...
• O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic.
• Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi.
• Gelozia ia nastere odata cu dragostea, dar nu moare odata cu ea...
• Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca
inainte...
• Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca
prapastie a durerii...
• Pentru dragostea care se mai gaseste in lumea aceasta si pentru toti
cei care stiu sa o aprecieze, pentru toti indragostitii...
LA MULTI ANI!
• Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai.
• Nu rupe firul unei prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul
ramane...
• Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii, caci ea, daca te considera
vrednic, iti va indrepta ea cursul!...
• Dragostea nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi,
dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi
puterea.
• Cine are capacitatea de a se indragosti, poate avea mereu incredere in
iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit!
• Dragostea e la fel ca o boala pe care daca nu o tratezi se agraveaza...
si ca orice floare pe care daca nu o uzi se ofileste...
• Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca
o iubesti tu!
• Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut.
• Daca exista un sens al vietii... atunci EA este sensul, daca nu... EA
ar trebui sa fie...
• Fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de
vant spanzurata in vid!
• In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se
cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste...
• Fericirea noastra rezida in ceea ce-l determina pe om sa-si dea seama
ca este om si sa ramana asa.
• Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile
"insuportabile"
• Parfumul reprezinta sentimentele florilor. Adevarata prietenie este
asemenea unui trandafir: nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se
ofileste...
• Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine
Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa...
si un suflet smuls din piept...
• O dragoste generoasa isi are intotdeauna testamentul pregatit din timp.
• Iubirea impartasita de oameni este forta cea mai mare care exista in
lume si izvorul cel mai important pentru poezie...
• Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire
care ascunde in ea avertismentul intunericului...
• Prietenia este asemenea unei iubiri fara aripi...
• Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui si
mangaietoarea lumina a lunii?
• Masurarea vietii omului nu este in functie de timp, ci de buna ei
folosire. Doar o viata traita pentru altii este o viata care merita traita.
• Dreptatea poate sa ne avertizeze asupra ceea ce este bine sa evitam;
insa doar inima ne spune ceea ce este mai potrivit sa facem...
• Nu exista indatorire pe care s-o subestimam mai mult, decat aceea de a
fi fericiti...
• Iubirea de tara, iubirea de parinti, de prieteni si de tot ceea ce ne
inconjoara este pretutindeni si ne copleseste in fiecare minut pe care-l traim.
• Am o banala intrebare pentru voi...: "Dragostea s-a nascut prin femeie
sau Femeia s-a nascut din Dragoste...?"
• Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este
darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers!
• Fiecare are propria sa filozofie a iubirii..., unii si-au faurit-o din
lemn, altii din piatra...
• Dragostea este intelepciunea nebunului si nebunia inteleptului
• Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a
simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta...
• "Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in
armonia raiului." - William Shakespeare
• Nu putem merge departe in prietenie, daca nu suntem dispusi sa ne
iertam unii altora micile defecte...
• Nu incerca sa gasesti iubirea absoluta, pentru ca nu exista. Totul este
relativ pe lumea asta, pana si iubirea...
• O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara.
• pierduta lucire din raza de luna, frumoasa mea umbra, ce umbra nebuna,
frumoasa lumina, scapata din stele, cazuta-i din noapte in visele
mele...
• Adevarul care ii face pe oameni liberi este in cea mai mare parte
adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda.
• Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul
fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai
intalnit...
• Sa visezi un inger?...
dar am deja un vis...
si am si un inger...
iar ingerul e visul meu...
• Cand iubesti esti cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este
sa suferi din iubire...
• Fara IUBIRE nu exista viata!
IUBITI-VA!
Si alungati bezna aceasta ce ne sugruma in fiecare clipa!
• Dragostea sau Iubirea este un giuvaer de mare pret, dat in dar fiecarei
fiinte umane. Daca l-ai pierdut, viata ta nu mai are nici un sens...
• Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa
ce ramane reprezinta amintirile...
• In iubire, chiar si tacerea e plina de lumina, avand un anume farmec.
• Iubirea sincera si profunda nu are nevoie de vorbe multe.
• Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu
poate face niciodata soarele: sa lumineze ... noaptea!
• Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci si constructive; ca
loviturile ciocanului in dalta unui sculptor priceput...
• Iubirea nu constientizeaza, nu ascunde si nici macar nu ignora
defectele, ci pur si simplu le arde.
• Oamenii ne dau uneori vise dar viata le spulbera
• Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai
bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti...
• Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme,
punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor,nu vom mai fi
niciodata aceiasi.
• Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista...
• Sa ai curaj sa risti pentru adevarul din inima ta, dar sa nu te minti
cand il asculti.
• Viata este frumoasa si e pacat sa trecem prin ea, fara sa iubim, macar
o singura data, cu adevarat...
• Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.
Iubirea este singura pasiune care se plateste cu o moneda fabricata de
ea insasi... "jertfa".
• Sigur ca exista si dragoste la prima vedere, dar este intotdeauna bine
sa mai aruncam si o a doua privire.
• Dragostea este un joc ciudat:
sau amandoi castiga sau amandoi pierd...
• Iubirea este singurul lucru care poate fi impartit la infinit fara sa
se micsoreze...
• Femeia...
este cea careia ii datoram fericirea, tristetea, bucuria, viata...
Sa fiti iubite, stimate doamne si domnisoare!
• Sa astepti mereu dragostea ca pe un fel de jertfa pe care nu ai cum s-o
oferi, pentru ca de fapt asteptai o jertfa pe care sa o poti oferi ca
pe o dragoste...
• Putem numara stele de pe cer din nebunie ori din plictiseala. Uneori din ambele motive. Insa de cele mai multe ori uitam sa ne numaram si pe noi… singura stea… singura planeta, singurul soare care conteaza !… Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc… Astfel ca, realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine. Treptat, insa, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa. Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie. Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…
Alexei Tolstoi, efluviul liric în poezia rusă:

Nu vântul de pe culmi desprins
In noapte clatină frunzare,
Ci tu, cu-o dulce-nfiorare
Sărmanu-mi suflet l-ai atins
Si corzile-i prind să tresare…
E-o guslă el, cu corzi subţiri.
Haìne vânturi îl bătură
Cu-nvârtejite-mpătimiri,
Cu reci viforniţe de ură.
Cuvântul tău îi e balsam,
Ca şi atingerea fugară
Cum puful florilor pe ram
In adieri de primăvara…

:vishenka:
Ultima modificare: Luni, 1 Noiembrie 2010
ContSters146828, utilizator
Alexandru Philippide

Vis şi căutare, direcţii esenţiale ale operei în drumul său spre împlinirea spirituală; puritatea trăirii, jocul ironic, valorile atemporale ca remedii ale supravieţuirii intelectuale într-o lume măcinată de vanităţi, la fel de neînţeleasă precum haosul primordial: în preajma veşniciei, Alexandru Philippide.

Ceasul greu

Mi-era pustiu în suflet. Plin de trudă
Mergeam pe malul unei ape,
Si blestemam în gândul meu cu ciudă.

Blestem nu era de necaz ori ură;
De nici un om n-aveam ca să mă plâng;
Dar îmi muşcam din suflet să nu plâng;
- Si parc-aş fi muşcat din zgură.

Si doar pornisem blând de dimineaţă,
Cu ochii mari şi gândurile-n vânt!
Mă bucuram de flori, de vânt, de viaţă,
Si mă simţeam la mine-acasă,
Oriunde pe pământ.

In urma mea oraşul ca o fiară
Cu solzi de zmoală şi aripi de fum
Işi clocotea urgia seculară.
Dar eu pornisem singur, din zori, blajin, la drum.

Nu mă aveam decât pe mine-n minte,
Mă bucuram de mine ca de-o plantă
Pe care-o creşti cu grijă, zi cu zi;
Si-un singur gând aveam: tot înainte.

Mai mult decât oricând eram departe
De orice gând nemernic, de orice dor milog…
De unde-atunci venise ca un fior de moarte
Dorinţa asta crudă: să mă rog ?

Lăsasem în oraşul de piatră şi metal
Biserici proaspete de cărămidă
Cu-nfăţişare roşă de spital
Si clopote ce sună cu scârbă şi obidă.

Dar gândul nu-mi fusese niciodată
Să-ngenunchez pe lespedea lor tristă,
Iar dumnezeul lor, dacă există,
Mă îndoiam în ele să fi intrat vreodată.

Cu pumnu-n inimă-mi dădeam, spunând:
“Dorinţa mi-i nevolnică şi mică.
Cui să mă rog? De ce? Te rogi de frică:
Nu tremură în mine nici un gând;
Si sufletul mi-l simt ca-ntotdeauna
Pe-atât de mândru pe cât e de bând.

Cât despre Dumnezeul cel de-acum,
In faţa lui dorinţa mi-o măsur prea adâncă.
E drept că-n el se scaldă atâţia oameni încă,
Dar eu sunt singur, nimeni nu m-a-nsoţit la drum!”

Cum aş fi vrut un fir de adevăr!
Un adevăr – o, fie cât de mic –
Să mi-l culeg şi să mi-l prind în suflet,
Să mi-l culeg… Dar nu găseam nimic.

Mai ieri aveam atâtea adevăruri,
Savante mingi cu care mă jucam!
Pe unul singur le-aş fi dat pe toate:
Pe-acela numai aş fi vrut să-l am.

O, ceasul greu – o, ceasul rău – o, ceasul
Pe care-ai vrea să-l sari în timp, să-l treci,
- Când nu e clopot să-i rostească glasul
Si să vestească clipele lui reci.

… Fusese drumul lung şi obosisem.
Mi-am aşternut truditul trup
Pe-o pajişte la care poposisem.

Spre-un fir de iarbă m-am plecat, să-l rup.

Dar mâna-mi şovăi o clipă, oarbă,
Si făr-a-l rupe-l mângâia uşor
Când gândul meu deodată frânt din zbor
Se agăţă de firul zvelt de iarbă.

Nu ştiu… dar nu mai cugetam acum
La firul meu de adevăr fără prihană.
Trecuse ceasul greu?
Pornii la drum,
Cu firul meu de iarbă, pe suflet, ca pe-o rană.

Mergeam din nou pe mal ca dimineaţă
Cu ochii mari şi gândurile-n vânt.
Mă bucuram de flori, de vânt, de viaţă.

Si-n loc ca să mă rog, am început să cânt.

:luck:
Alexandru Philippide

Pasteluri cu cer hamletian, fără întrebări definitive sau spaime existenţiale, evitând regretul ca şi exaltarea…
Un poet de excepţie; întâlnirea cu poezia lui Alexandru Philippide este un moment de sărbătoare!

P A S T E L ... P U S T I U

O noapte senină, fără lună.
Drumul, adormit.
La marginea lui, Mesteacănul.
Printre frunze, departe, clipeşte Steaua albastră.
Parfumul, nedesluşit încă, rătăcitor.
Vântul.


VÂNTUL
(alunecând deasupra drumului)

Vin de departe.
In mâna mea aduc ecouri moarte.
Si trupul meu fluid se desfăşoară
Ca o albastră mantie uşoară.

DRUMUL
(trezindu-se)

Tu zbori, şi niciodată pe pământ
Nu te scobori, fugarnic vânt!
Dar eu sunt drumul ostenit,
Din cine ştie ce ţinut pornit,
Ca un pârâu cu-ncremenite unde
Spre nu ştiu unde.
In sufletul meu mut, acum, ascult
Ecoul paşilor trecuţi demult.
De-atâta timp în spate port
Trecutul mort!

VÂNTUL
(nepăsător)

Pe urma paşilor alerg
Si amintirea lor o şterg:
Si paşii morţi şi moartele ecouri
Le-arunc în nouri!

(Parfumul care plutea ici şi colo, în neştire, se lămureşte din ce în ce. Si cântecul lui se înalţă, tremurător, spre steaua albastră.)

PARFUMUL

Ca un fior,
Din florile-adormite mă scobor
Si rătăcesc… Dar viaţa mea de-o clipă,
Pe care vântul o-nfioară,
Ca praful care doarme pe-o aripă
De flutur, zboară.
Din leagănul de-argint al unei flori
M-am ridicat… şi paşii mei uşori
Infiorau, în liniştea grădinii,
Crinii.

Ca un fluid arcuş pe flori s-aşterne
Fiorul zâmbetului tău senin,
Si-n muzica privirilor eterne
E-o liră albă fiecare crin.

Din somnul florilor de visuri pline
Mă-nalţ spre tine.

(Dar vântul suflă; parfumul şovăie.)

VÂNTUL
(sarcastic)

Biet flutur care te-ai pornit
In infinit!

PARFUMUL

Nu pot să plâng, căci sunt surâs de floare;
Dar ca un plâns surâsul meu mă doare.

STEAUA
(clipind încet)

Spre tine în zadar m-aş îndrepta,
Căci prea îndepărtată sunt;
Dar zâmbetul meu trist spre fruntea ta
Coboară, nimb albastru, pe pământ.

PARFUMUL
(aproape stins)

In giulgiul zâmbetului meu eu mor;
Mormântul meu e vântul călător;
Si-n cea din urmă clipă de iubire
Eu nu mai sunt decât o amintire.

(Dar parfumul moare. Vântul îl culege.)

VÂNTUL

E mult până la steaua de cristal,
Sărman parfum sentimental!

(Vântul pleacă. Mesteacănul, cu crengile întinse, îl opreşte.)

MESTEACÃNUL

Vânt care treci şi hohoteşti întruna,
Spune-mi şi mie, dacă ştii,
Când are să se-ntoarcă luna
In zările albastre şi pustii!

VÂNTUL

Nu ştiu, nu-mi pasă de nimic:
Pământul pentru mine-i mic!
Sentimentalele suspine
N-au nici un farmec pentru mine,
Mărturisesc… Rămâi cu bine!

(Vântul se îndepărtează. Drumul, o clipă, tresare.)

DRUMUL

Tăcere… Nici un pas, nici un ecou.
O clipă, ochii mei străbat departe.
Dar, pustnic obosit, adorm din nou,
In praful visurilor mele moarte.

(Linişte desăvârşită. Drumul adoarme. Steaua se stinge. Mesteacănul plânge.)

Ultima modificare: Marți, 2 Noiembrie 2010
ContSters146828, utilizator
Eusebiu Camilar
Luntrea aurie

Dar noptile acestea, frumoaso, cum de sunt,
Atât de diafane, din cer pâna-n pamânt?

Padurile par alge înalte-n clatinari...
Noi ne plimbam alaturi pe fundul unei mari.

Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind...

De-aseara se zareste, cu cârma spre Apus,
O luntre aurie, deasupra noastra, sus...

Asa ne urmareste de-aseara, pe-amândoi:
Sta drep deasupra noastra când ne oprim si noi!

O, poate ca din luntrea ce ne tinteste-asa
Într-un târziu, o scara de raze s-o lasa,

Si daca tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
Cu luntrea aurie vom asfinti si noi.



Alexandru Philippide

După ce a configurat un nou univers liric, a trecut la configurarea unui nou suflet, reintegrat naturii cosmice, dar detaşat ironic de lumea rău alcatuită şi pierdut în dramatismul opţiunilor, între limitele dinăuntrul hotarelor cosmice şi din sine însuşi. Este poetul care, cu gesturi romantice, a înfruntat universul; fiinţa umană este un loc de rătăcire, şi nu de cântări, care încearcă zadarnic să se nască din goluri, într-un prezent neîncăpător.


ROMANŢÃ

Mi-e bolnav cugetul şi-as vrea să-l rup
Cum rupi unui păianjen un picior!
Si sufletul mă doare – ca un trup!
Din mine-aş vrea sa-l scot şi să-l omor,
Să nu-l mai simt în mine cum se zbate,
- Ci să-l ucid, şi să-l încarc în spate,
Să-l zvârl în gârlă şi să-i cânt pe mal
In violet minor,
Cum cântă vântul când pe-aproape-i toamna;
Mi-s serile pustii ca nişte case
Cu geamuri scoase
Si pereţii goi…
Mi-s nopţile adânci ca nişte mări
Pe care merg corăbierii cu felinare verzi
Deschise bine
Ca nişte nări
Să soarbă zările câte-au mai rămas din mine;
Ohe! Ohe! Corăbierii
Tăcerii!
Strigoi bătrâni, ce căutaţi pe-aici?
Cu ochii voştri ca nişte licurici,
Cu mâinile voastre ca nişte odgoane
De prins în ele suflete sărmane!
Sufletul meu? L-am dat la câni,
Strigoi bătrâni!
Ohe! Ohe! Corăbierii
Tăcerii!
Batrâni strigoi,
Intoarceţi prorele-napoi!
Eu nu mai am ce să vorbesc cu voi.

Alte discuții în legătură

Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde... justitiarul3 justitiarul3 Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie ... (vezi toată discuția)
Intrebari despre viata si iubire BX BX Cand o inima a fost inghetata de durere, calea catre distrugere mai poate fi evitata sau este ceva predestinat ? Vietile noastre urmeaza o cale foarte lunga si ... (vezi toată discuția)
Poti iubi, romantic vorbind, doua persoane in acelasi timp? Flavyta Flavyta Am o pasiune pentru scris, si in ultima vreme, mi s-a conturat o ideea destul de buna, dupa parerea mea, dar care poate fi extrem de discutabila: poti iubi ... (vezi toată discuția)