avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 863 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Magistraţi şi Admitere în ... admitere sng 2010
Discuție deschisă în Magistraţi şi Admitere în magistratură

admitere sng 2010

Buna ziua! As dori sa incerc la SNG in 2010 si as vrea sa intreb persoanele care au dat examen care sunt cele mai bune carti de pe care au invatat?
Multumesc anticipat!
bună! eu nu am fost contactată până acum pentru verificarea reputaţiei, dar am văzut pe forum pe cineva care spunea că data limită de depunere a documentelor necesare verificării bunei reputaţii este 31-03. de unde aveţi informaţia asta? nu am văzut nimic oficial pe site-ul lor în acest sens. a fost cineva contactat până acum?
Buna,
eu personal nu am fost contactata, dar vazand mesajele de pe forum, am luat atitudine prin a cere anticipat de la servici o recomandare si am solicitat si unui profesor sa-mi faca o caracterizare (anticipat), ca sa am timp sa le depun in timp util. V-as sfatui sa faceti la fel. Cine stie, poate la celelalte tribunale se misca mai greu. Referitor la data limita, cei care au precizat-o, cred, cel putin din context asa se deuce, ca li s-a zis de cei care i-au contactat.
Si oricum, in calendar data limita cand afiseaza ei ultima lista(cea definitiva ) este 2 aprilie=> ca data limita e 31.03-1.04 -> asteptam, majoritatea nu am fost inca contactati asa ca nu cred ca ar trebui sa fim panicati.
Spor la treburi!
Imi cer scuze pentru omisiune ... data limita de 31.03 mi-a fost comunicata. Mea culpa!
Din cate am inteles (tot din cvonvorbirea telefonica), pe data de 01.04 vor trimite dosarele spre verificare si validare. De asemenea, exista si posibilitatea verificarii bunei reputatii prin intermediul unui interviu cu presedintele Curtii de Apel (sau un judecator desemnat de acesta) sau prin contactarea telefonica directa a persoanelor nominalizate in C.V. la rubrica referinte _ persoane de contact; aceste proceduri au fost folosite pentru o parte dintre candidatii admisi in 2006 si 2007.
Nu exista niciun motiv sa va ingrijorati in acest sens; cat timp nu ati fost contactati inseamna ca au gasit o alta modalitate de verificare. Pe de alta parte, mai este timp ... nu mult, dar este timp. Totodata, puteti solicita anticipat aceste recomandari, in functie de situatia personala a fiecaruia dintre Dvs.
G.C.
buna!a auzit vreunul dintre voi, de-a lungul timpului sa fie probleme legate de aceasta verificare a bunei reputatii?
este cineva care nu a fost ink contactat de la curte?cam liniste pe forum, ori alergati dupa recomandari:D

Alte discuții în legătură

Admitere sng 2013 DahliaNoir DahliaNoir Executivul a aprobat marti, 30.10.2012, in cadrul sedintei de guvern, proiectul de Hotarare pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 652/2009 privind ... (vezi toată discuția)
Admitere sng 2012 Iulia Toader Iulia Toader Stie cineva dupa ce carti trebuie sa invatam pt examenul de admitere la SNG? (vezi toată discuția)
Sng 2011 renegation renegation M-am gandit ca mai sunt doar cateva zile din acest an si nu mai este nici o sansa ca SNG-ul sa afiseze vreo data pentru acest examen. Va atasez mai jos ... (vezi toată discuția)