Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie teama... cu timpul ai sa te minuezi de ce esti in stare...
"Scrie, ca sa pastrezi florile gandului tau pe care altfel le ia vantul" Nicolae Iorga.
Eu sunt doar un condei...
A lemnului lucrare.
Cărbune-n lemn de tei
Spre-a vorbei depănare.
În mine stau cuvinte
Sortite spre citire,
ªi aşteptând cuminte
Să treacă-n nemurire.
Trecute prin genune
ªi prin al vieţii joc,
Căci inima-mi cărbune...
E inimă de foc.
Eu m-am născut aici între cuvinte...
Eu m-am născut aici între cuvinte
ªi am să mor cuvântului slujind.
E hrana mea de suflet şi de minte,
E hrană pentru florile din gând.
Păcatul e că m-am născut în toamnă
ªi nu mai am din timpul ce-a trecut.
În urma lui... nesuferita doamnă
Va cere partea ei de împrumut.
Am s-o alung cu stihuri şi poeme
ªi să-mi amân plecarea mai târziu.
Mai am nevoie de puţină vreme...
Ca florile din gânduri să le scriu.
dii murgule zboară
pe colţuri de stele
pe jumătatea luminată a lunii
din inimă când s-au copt
curg cuvinte
ca tropotul hergheliilor
mustangi nărăvaşi
trec poduri şubrede
singura teamă
laţul
doar omul cu privirea albă
se hrăneşte cu fâlfâitul aripilor
dii murgule zboară
pe colţuri de stele
pe jumătatea luminată a lunii
din inimă când s-au copt
curg cuvinte
ca tropotul hergheliilor
mustangi nărăvaşi
trec poduri şubrede
singura teamă
laţul
doar omul cu privirea albă
se hrăneşte cu fâlfâitul aripilor
Am privire albastra
ganduri se-aleg...
Ma duc catre cer
cu spiritul meu.
Nu regret nimic!
Am o singura dorinta:
Dreptatea!
Dii, murgule! Zboara!
în amintirea motanului meu, Mao, care, pentru mine, a fost ca un membru al familiei
casa mea se află în toate anotimpurile,
are amprenta mamei, parte umbrită de bolta cu struguri,
o alta vişinul înflorit, cu numele tatei,
păzită de Alma, ciobănesc mioritic, sub privirile motanului maO
cu multe ferestre, camera cea mare se află într-o zi de primăvară, cu zbor grăbit de rândunici
nu plouă niciodată mai mult decât trebuie, întotdeauna de jos în sus, cu parfum de liliac alb.
Am scris acest poem pentru o tară;
Și democrată... dar și membră UE...
Pamflet, la lecturare, de-o să pară,
Eu știu ce-am scris și garantez că nu e.
În tara asta a venit momentul
Ca tot ce mișcă, zboară sau tușește,
Să hotărască numai parlamentul...
Fiind singură putere ce gândește.
Noi i-am ales și tot noi i-am votat,
Ei hotărăsc când ninge și când plouă,
Având în dreptul lor câte-un mandat.
O bună parte, au... și câte două.
Cum nu-ntelegeti ? dați-mi un moment
Să vă explic, nu-i nici o cacialma,
Pe unul l-au primit din parlament,
Iar altul e trimis de DNA.
Și-au luat sintagma, “dinte pentru dinte”
(Că astia sunt... și-atâta știu băieții)
Și c-am pe tot ce scrie pesedinte
E luat și dat cu el de toți pereții.
Iar prim ministrul, ce mai tura vura,
Nici înclinare nu e... nici prestanță,
Dar când e vorba să deschidă gura
Nu mai încape-n el de arogantă.
Ar vrea ca de la Tisa pân’-la Nistru
Și de la cuiul hărții la Danubiu,
Să știe toți că el e prim ministru
Încât să nu mai fie niciun dubiu.
Mai vrea să știm, c-atâta-nvățătură
Și-atâtea masterate la un loc,
(E vorba lui și nu i-o luăm din gură)
N-avea nici Titulescu și nici Boc.
Dar rele voci... o spun, firar să fie,
Că n-o să stea pe loc cu-nvățătura,
Își ia și masteratul pe prostie,
Să justifice... tot ce-i toacă gura.