Buna seara,
Am semnat in 2003 CIM cu firma la care lucrez acum. In contract a fost introdusa de la inceput o clauza penala potrivit careia, daca dupa ce parasesc acest loc de munca, timp de 2 ani nu ma pot angaja la o alta firma de acelasi profil, in caz contrar fiind obligata la despagubiri de 10.000USD.
Acum mi se solicita, datorita crizei, semnarea unui act aditional la CIM prin care mi se micsoreaza salariul. Totodata, am solicitat reziliera clauzei penale, tot datorita situatiei financiare. Angajatorul nu numai ca refuza, dar a imbunatatit clauza, scriid in aditional ca aceasta clauza se aplica daca plec prin demisie sau "daca incetarea cim se produce ca urmare a unei actiuni (de a face ori a nu face ceva, in conformitate cu atributiile sale de serviciu) ale angajatului, actiuni de natura a produce prejudicii morale si/sau materiale angajatorului".
Ce sa fac acum? Ce se intampla daca refuz semnarea actului aditional? Care ar fi cea mai buna solutie si cum as putea sa o sustin? Pe de alta parte, unde as putea citi despre legalitatea acestui gen de clauze in cim? Mi se incalca astfel dreptul la munca, ingradind-mi-se acesta?
Va multumesc mult pentru ajutor!
Claudia
Citeste cu atentie prevederile legale prin care o asemenea clauza produce efecte. Daca angajatorul nu a stipulat activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă, perioada pentru care îş i produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii (angajatorii) în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul, clauza este nula.Deasemenea, clauza de neconcurenţă nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deţine.
Din cele ce prezinti, din punctul meu de vedere ESTE NULA!
inserarea unei clauze penale, cum este cazul dvs., este posibila in CIM.
Clauza penala reprezinta acea conventie accesorie prin care partile determina
anticipat valoarea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii, executarii cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitorul sau. Avand in vedere ca partea care nu isi executa, isi executa cu intarziere sau in mod necorespunzator obligatiile ce ii incumba conform contractului individual de munca poate fi atat angajatorul, cat si angajatul, voi prezenta particularitatile admisibilitatii clauzei penale atat pentru situatia in care cel prejudiciat este salariatul, cat si pentru situatia in care prejudiciat este angajatorul.
Potrivit dispozitiilor art. 270 (alin. 1) din Codul muncii, "salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor". Potrivit normelor si principiilor raspunderii civile, prejudiciul va fi acoperit integral, adica nu numai paguba efectiv produsa ci si eventualul beneficiul nerealizat. Avand in vedre textul art. 270 (alin. 1) mentionat mai sus, rezulta ca angajatorul nu poate pretinde daune-morale salariatului pentru prejudiciul produs
Potrivit dispozitiilor art. 295 (alin. 1) din Codul muncii, "dispozitiile prezentului Cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile". Raspunderea civila pemite acoperirea prejudiciului cauzat prin plata, ca urmare a invoielii partilor.
prin urmare, clauza penala pentru care ati semnat e legala.
In schimb , nu va poate obliga nimeni sa semnati actul aditional si nici nu va poate modifica nimic unilateral.
De asemenea , in varianta a doua mi se pare ca va ingradeste drepturile ..
Cam atat pot spune in general, fara sa vad acte si sa analizez cazul
Va multumesc foarte mult pentru explicatiile la obiect! Totul este mai clar acum. Nu intelegeam ce reprezinta o "clauza penala" intr-un CIM, dar bineinteles ca ma temeam de consecintele pe care le poate avea, pentru ca o astfel de suma poate speria pe oricine. Ma intreb acum, in virtutea codului muncii, nu ar fi fost normal sa se stabileasca acea indemnizatie de neconcurenta la semnarea contractului, si nu plata de despagubiri cu titlu de "clauza penala"? Daunele interese ar trebui solicitate prin instanta, in caz de nerespectare. Nu impuse de angajator la semnarea CIM.
daca incetarea cim se produce ca urmare a unei actiuni (de a face ori a nu face ceva, in conformitate cu atributiile sale de serviciu) ale angajatului, actiuni de natura a produce prejudicii morale si/sau materiale angajatorului".