Negare paternitate

Vedeti , stimata @camelia72 , ajungem la miezul problemei : banii . Acesta e si unul dintre motivele ( mai sunt si altele ) pentru care cumnatul dvs. a introdus actiune in instanta , sa nu mai fie obligat sa intretina un copil fata de care nu are nici o datorie , si nu e o suma de neglijat sa tii un tanar la facultate inca 3 - 4 ani . Dar , nu am face toti la fel ? daca cineva ne ia bani fara drept , nu strigam toti ca din gura-de-sarpe ? El de ce e de condamnat ? de ce e “ idiot “ ? Toata drama e urmare a faptului ca mama a ales calea usoara si convenabila ei , nu l-a intrebat daca e gata sa-si asume un copil al altuia , asta e “ pacatul primordial “ - ca sa zic asa - nu stilul de viata ales de cei doi . Nu o judec - nu am aceasta cadere - doar constat . De altfel , cred ca , in situatii similare , mai-toate femeile ar face la fel , doar ca nu pot fi nicicum excluse eventualele urmari . Stiind sora dvs. , ca si nepotul dvs. , ca el are dreptate , nicidecum nu au cautat o cale civilizata , eleganta de remediere a situatiei ( altfel , destul de murdara , dar pe care nu au cauzat-o nici tanarul , nici barbatul ) , pentru ca exista si asa ceva : baiatul deschidea actiune in instanta , la intelegere cu cel care l-a crescut , se facea test ADN , situatie rezolvata . Fara circ , fara public care sa auda tot ce n-ar trebui din bucataria familiei , cu buna-intelegere a unui fapt de viata care s-a intamplat si asta este ... de aici pornim... Instanta NU putea fi evitata nicicum . In schimb , cei doi au cautat la avocat sfaturi cum sa se apere , cum sa faca in asa fel incat sa nu-i fie admisa actiunea celui care era cu dreptatea in mana . Si ar fi avut bune sanse ( dupa cum au arata juristii aici , pe topic ) , doar ca judele ... a vazut altfel problema , presupun ca a socotit ca n-ar fi drept , daca nu e tata - atunci sa nu aiba nici obligatii de tata ... Si pentru asta , ca a vrut sa i se faca dreptate , e omul de condamnat ? e in regula ca nepotul dvs. sa-l urasca ? totusi , l-a crescut - mai bine sau mai rau , cum s-a priceput - 20 de ani ... De ce il invinuieste pe el si nu pe mama lui , pentru ca ambii suporta efecte , cauza e in alta parte ? Toate astea , cred eu , un bun sfatuitor ar fi putut sa i le arate tanarului , si acela nu putea fi avocatul : acestuia ii expui problema , ii arati ce vrei sa obtii si el se straduieste , prin abilitatile lui profesionale , sa te ajute sa-ti atingi scopul . In legatura cu evaluarea psihologica , eu cred ca tanarul nu de evaluare are nevoie , ci de terapie , sa ajunga sa poata accepta cumva situatia , sa inteleaga ca nu e vorba nicidecum de razbunare , ci de pus lucrurile in matca lor fireasca . Si - poate - nu va mai avea sentimente de ura fata de cel in casa caruia a trait atatia ani ... Nu neg ca al dvs. cumnat a avut o reactie grobiana la un moment-dat fata de baiat . Iar celui mic i se putea explica pe intelesul lui ca - uite - se intampla ca baiatul mai mare are de fapt alt tata , si familia a hotarat sa faca in asa fel incat si in acte sa apara acest lucru , ei doi ramanand tot frati . Ca nu e nimic extraordinar ( sau rusinos ) ca iubirea fata de un om sa dispara ( ca gripa , te scoli intr-o dimineata si constati ca ti-a trecut ) , ca ramane prietenia si respectul , si dragostea amandurora fata de el , de copil . Si ca e ok ca in viata fiecaruia dintre parinti sa apara alta persoana , si nu e nimic injositor in asta . Copiii inteleg , daca sti cum sa le pui problema . Iar tatal nu are decat a se bucura ca cei doi frati se iubesc , pentru ca , daca lucrurile merg in firescul lor , parintii la un moment-dat nu vor mai fi , dar ei doi se vor avea unul pe celalalt intotdeauna . PS . Tocmai asta va spuneam despre secrete , ca , daca o a doua persoana il cunoaste , nu mai ai nici o garantie ca asa va ramane : secret . Si s-a si dovedit , nu-i asa ?

Cu riscul de a ma repeta, cumnatul meu este cel care uraste acest tanar, tanarul nu mai doreste sa aiba nicio relatie cu el. Daca dimineta spui "tata" unui om care ti-a dat afectiunea de parinte si caruia nu i-ai gresit cu absolut nimic in calitate de fiu, te da afara din casa si iti arunca vorbe grele si din "tata" nu mai e "tata"...vorbim de un handicap emotional. Da, imi mentin parerea, oricat as tine la el (sau tineam?!), il consider un idiot. Si orice om care se razbuna pe o fiinta mai slaba, conform principiilor mele de viata, are o problema majora.
Acestui om, tocmai asta i-am explicat si anume ca poate face testul la intelegere cu copilul, dupa care sa mearga impreuna la un avocat si sa vada ce e de facut.
De la data la care a dat copilul afara pe usa (norocul lui ca e in chirie, departe de casa) a existat o etapa in care relatia dintre cei doi soti a fost foarte buna, tensiunea aparea cand mama spunea ca fiul cel mare vine acasa. Au trecut cateva luni, timp in care am tot discutat cu amandoi iar lui i-am explicat ce am relatat mai sus, pana ce a venit citatia pentru cel mare iar cumnatul meu a decretat ca sunt dusmani (baiatul si sotia sunt dusmanii lui). Tot atunci, sotia i-a spus ca alege copiii, deorece el a impus ca cel mare trebuie abandonat de toata lumea si l-a numit "bastard". Apoi a inceput sa spuna tuturor si din lucruri care privesc doar viata de cuplu. Adica aflu de la straini detalii intime despre sora mea?
S-a mutat la zana minunata (asta i-a zis ca se conecteaza telepatic si vede ce face cu sotia lui, iar el credea...exact!) si la discutii legate de cel mic, raspundea dna, pe telefonul cumnatului (i-am zis sa o intrebe daca vede si in dormitorul conjugal si a zambit pe sub mustati). Asta e intruchiparea "justitiarei luminii" iar el a crezut-o cand i-a zis ca are "viziuni".
Categoric, este un idiot! Diferenta intre o femeie isteata si un barbat tampit, este clara si nu poate fi negata.
Nu sunt de acord ca sora mea nu a vorbit acum 20 de ani si stiu ca e vinovata. Dar nu e cazul sa fie omorata cu pietre in piata publica si defaimata ca ultima dintre femei. Pentru ca nu e!
Si iarasi ma repet: luni de zile nu adus bani in casa, sora mea este cea care a muncit constant si in acele luni, nu au venit Sfantul Duh sa-i finanteze. Inclusiv bunicii au fost cei care au facut aceste observatii, in timp!
Mai mult, educatia copiilor se datoreaza mamei, in cea mai mare parte. Tatal a fost prezent ca sa corijeze, uneori destul de brutal. Nici acum nu e capabil sa priceapa suferinta celui mic, pe motiv ca "barbatii nu au voie sa planga".
Ia sa se mai duca la naiba, cu totul!
Cred ca suferinta lui se datoreaza unui orgoliu masculin imens, ineteleg si asta, dar nu ma mai intereseaza. Prefera sa stea cu un copil strain si sacrifica timpul petrecut cu propriul lui fiu, timp pretios pe care nu-l va mai putea recupera niciodata.
Cand sora mea a nascut primul copil, el stiind ca e fiul lui, era la un chef cu cea cu care era la ora respectiva. In primul an de viata al copilului, sora-mea a trait strict din indemmizatia de crestere a copilului si fiind luni de iarna si consumuri mari, facea o supa dintr-un pui albastru cat un pumn de mare, iar boul, statea cu acea femeie si nu dadea niciun ban in casa. Pai asta comportament de barbat? In viziunea mea, a fi barbat inseamna altceva si trebuie sa poata mai mult decat o femeie. Singurul lui dusman este propria lui persoana cu lipsa de caracter aferenta!
Draga @CHKa, iertati-mi pledoaria, nu m-am putut abtine! Sper sa nu fie intepretate randurile mele altfel decat sunt si anume pareri personale ale cuiva implicat emotional in aceasta drama. Pana la urma, criminalii sunt redati si integrati societatii in mai putin de 20 de ani. In acesti 20 de ani, sora-mea a platit acea greseala de mii de ori si a rascumparat ipoteticul "pacat", cam tot de atatea ori.
Pe scurt, baiatul va pierde procesul acesta si imi doresc sa solicite stabilirea paternitatii, asa e firesc!
Voi reveni cu detalii despre mersul lucrurilor, cam atat!