ACCES PREMIUM
De ce premium?
Procedurile de recuperare a datoriilor ar trebui luate în calcul încă de la încheierea contractelor între firme
De principiu, în contextul parteneriatelor de afaceri, mai ales al celor încheiate pe fondul pandemiei de coronavirus, firmele ar trebui să ia în calcul procedurile de recuperare a creanțelor încă de la încheierea unui contract. Astfel, atât debitorul, cât și creditorul vor avea o imagine mai clară asupra a ceea ce urmează în caz de încălcare a prevederilor contractului, iar lucrurile vor deveni mult mai simple pentru partea care solicită îndeplinirea unei anumite obligații. De asemenea, claritatea termenilor din contract, stipularea unor termene clare de plată și a modului în care se fac comunicările între părți nu poate aduce decât beneficii părții de bună-credință.
Articolul continuă mai jos
“
Raporturile contractuale trebuie să fie cât se poate de clare, pentru că această claritate a contractelor conferă doar avantaje părții”, a indicat, în cadrul
unei conferințe organizate joi de avocatnet.ro,
Iustin Armașu, Partener | Litigii, arbitraje, insolvență și reorganizare, în cadrul
Schoenherr.
În acest mod,
dacă se acoperă contractual și
are în vedere inclusiv eventualele proceduri de recuperare a creanțelor încă de la încheierea unui parteneriat de afaceri, lucrurile devin mult mai simple pentru partea care are de recuperat o datorie sau solicită îndeplinirea unei obligații contractuale.
Totuși, în acest context în care procedurile de recuperare a creanțelor ar trebui să fie avute în vedere încă de la întocmirea unui contract, specialistul mai atrage atenția asupra faptului că,
în relația cu partenerii de afaceri, cea mai bună cale de recuperare a datoriilor rămâne totuși cea amiabilă.
“
[C]ontractele trebuie să fie clare, cu termene de plată clare, cu sume de plată clare, cu penalități clare, prevăzute la nivel contractual (…) și, cel mai important, modalitatea de comunicare a facturilor, a înscrisurilor iarăși trebuie să fie prevăzută foarte clar în cuprinsul contractului”, a subliniat Iustin Armașu.
Dacă nu acordă atenție acestor detalii contractuale, o firmă ar putea ajunge în imposibilitatea de a apela, de exemplu, la procedura ordonanței de plată pentru recuperarea unei anumite datorii, fiind pusă în situația ca speța să ajungă în fața instanței și, eventual, să nu reușească să mai recupereze datoria cu pricina, din cauza lipsei anumitor informații esențiale din contractul încheiat cu debitorul.
Iar acest lucru prezintă o importanță deosebită întrucât o astfel de procedură, precum ordonanța de plată, nu este la fel de costisitoare sau de lungă durată cum ar fi un proces în instanță.
Citește mai mult despre
recuperare creante,
firme cu datorii,
parteneri de afaceri,
contract comercial
Specialiști citați în acest articol
Iustin Armașu este partener al Schoenherr București în cadrul practicii de litigii / arbitraje și insolvența. Iustin este specializat în litigii comerciale, de contencios administrativ și fiscal, arbitraje precum și în insolvența natională și transfrontalieră și are peste 10 ani de experiență în civil și contencios administrativ.
Este un avocat cu experiența considerabilă și a fost implicat în echipa care a oferit consultanță și a reprezentat clienți locali și internaționali, precum și persoane publice și instituții, într-o multitudine de proiecte, acordând asistență și reprezentare juridică în numeroase litigii și arbitraje în diverse materii, inclusiv contencios administrativ și fiscal, procedura insolvenței, proprietați imobiliare, drept societar, piețe de capital, răspundere contractuală.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)