Procedura referitoare la cererile de valoare redusă poate fi folosită atunci când o persoană are o pretenție civilă, a cărei valoare nu depășește zece mii de lei, la momentul sesizării instanței. Avantajul unei astfel de proceduri este dată de caracterul ei care, de regulă, este scris. Din această cauză, soluția pronunțată de instanță va fi data mai repede decât ar fi dată o soluție într-o procedură civilă obișnuită. Citește articolul
Împrumuturi între prieteni sau între rude - de când lumea. Adesea, pentru a nu apela la creditele de nevoi personale sau alte soluții care presupun dobânzi la bănci și contracte (ca să nu mai spunem de cei care au deja tot felul de credite și restanțe și nu mai pot primi și alte sume de bani), oamenii se împrumută între ei. Poate fi vorba de 1.000 de lei, poate fi vorba de 1.000 de euro sau mai mult. Principiul e că banii se întorc la împrumutător pe seama unei promisiuni, de multe ori, fără vreo bucățică de hârtie care să consemneze împrumutul. Ce facem însă în situația în care promisiunea nu e respectată? Și, de fapt, cât de important e ca înțelegerea să nu se fi făcut doar prin vorbe? Citește articolul