O măsură ce s-a aplicat și în anii trecuți, în contextul pandemiei de COVID-19, s-ar putea aplica permanent de-acum încolo, potrivit unui proiect legislativ ce a primit luni votul senatorilor. Este vorba, mai exact, despre majorarea pragului valoric al cererilor pentru care se aplică procedura specială, ce implică termene de soluționare mult mai scurte decât în mod normal, iar hotărârea pronunțată în primă instanță este executorie. Citește articolul
Atât Codul penal, cât și cel de procedură penală se vor modifica din 14 iulie, odată cu intrarea în vigoare a unei legi apărute recent. Printre schimbări se numără și unele reguli legate de audierea persoanelor vătămate sau a minorilor. De pildă, dacă persoana vătămată este minoră, ședința de judecată va fi declarată nepublică pentru tot cursul ei. Citește articolul
Magistrații care contractează un credit imobiliar sau ipotecar pentru cumpărarea sau construirea unei case vor beneficia de ajutor din partea statului pentru plata ratelor acestuia, potrivit unui proiect de lege ce a primit în această săptămână aprobarea senatorilor. Aceeași regulă urmează să se aplice și în cazul cumpărării în rate a unei locuințe. De această facilitate se bucură, în prezent, militarii și polițiștii. Citește articolul
După obținerea unei diplome de licență în drept, persoanele care își doresc să devină judecători trebuie să se înscrie la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii (INM) sau la cel de admitere în magistratură, una dintre diferențele între cele două fiind că, în cazul celui din urmă, este obligatorie o anumită experiență profesională prealabilă. În cele ce urmează, am analizat toți pașii pe care trebuie să îi urmeze viitorii judecători, precum și activitățile care le sunt interzise de normele în vigoare. Citește articolul
Magistratii eliberati din functie ca urmare a unei condamnari definitive nu mai beneficiaza de pensia de serviciu, se arata intr-un act normativ publicat zilele trecute in Monitorul Oficial. Reglementarile, ce au intrat duminica in vigoare, stabilesc ca acestia vor beneficia, totusi, de pensie in sistemul public. Citește articolul
La inceputul lunii ianuarie 2014 se va face repartizarea pe posturi a procurorilor si judecatorilor stagiari, ca urmare a examenului de capacitate. Rezultatele finale la examenul de capacitate al judecatorilor si procurorilor au fost facute publice pe site-ul Institutului National al Magistraturii (INM), la inceputul lunii noiembrie. Cea mai mica medie a fost de 7,568, fiind obtinuta de un procuror. Citește articolul
Mijlocul lunii noiembrie este data maxima pana la care judecatorii isi pot trimite candidaturile pentru o functie in viitoarea Curte unica in materie de brevete, conform unui anunt de pe Ministerul Justitiei (MJ). Aceasta curte va avea in competenta exclusiva solutionarea litigiilor privind brevetele europene cu efect unitar si brevetele europene eliberate in temeiul dispozitiilor Conventiei brevetului european, urmand sa apara in prima parte a anului 2015. Una dintre principalele cerinte este aceea ca judecatorul sa cunoasca bine una dintre urmatoarele limbi: engleza, franceza sau germana. Citește articolul
Academia de Drept European (ERA) organizeaza, in octombrie si in noiembrie, doua seminarii despre legislatia europeana privind mediul si protejarea naturii, potrivit unui anunt de pe site-ul Institutului National al Magistraturii. Seminariile se adreseaza jurdecatorilor specializati in drept civil si administrativ. Citește articolul
Daniel Morar a fost numit in functia de judecator la Curtea Constituionala a Romaniei (CCR), dupa ce Traian Basescu a semnat luni decretul de numire in functie, actul fiind deja publicat in Monitorul Oficial. Morar isi va exercita mandatul de 9 ani incepand cu data de 9 iunie. Citește articolul
Concursul pentru numirea in functii de conducere a judecatorilor si procurorilor la curtile de apel, judecatorii sau tribunale s-a incheiat, astfel ca INM a publicat pe pagina sa de internet rezultatele finale ale judecatorilor si procurorilor. Citește articolul