Anul acesta, avocatnet.ro împlinește 20 de ani și, pentru că ne citești, îți oferim un voucher aniversar pe care îl poți utiliza la serviciile noastre. Descarcă voucherul
Anul acesta, persoanele fizice autorizate (PFA) pot avea cel mult trei angajați proprii în același timp, cărora trebuie să le încheie contract individual de muncă (CIM), în condițiile legii. Citește articolul
Noile reguli privitoare la încheierea actelor adiționale la contractele de muncă nu se aplică și actelor încheiate înainte ca aceste reguli să fie în vigoare, potrivit unui principiu general de drept. De altfel, inclusiv un reprezentant al Inspecției Muncii ne-a confirmat că cei care au încheiat acte adiționale până la 7 august 2017 nu trebuie să-și pună probleme raportat la noile reguli. Citește articolul