avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 256 soluții astăzi
Acasă Subiect: decadere
Subiect: decadere
ACCES PREMIUM

UPDATE Proiect: Operaționalizarea procedurii prin care se poate cere, direct la OSIM, anularea sau decăderea drepturilor titularilor de mărci

Simona Voiculescu în Aspecte juridice
Redactor-șef, avocatnet.ro
19 Ianuarie 2023 | 0 | 2615 | Timp de citire: 3 min.

Conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, anularea înregistăririi unei mărci și decăderea din drepturi a titularului mărcii pot fi obținute fie pe cale judiciară (competent fiind Tribunalul București), fie printr-o procedură administrativă, direct la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). Calea administrativă de a obține anularea ori decăderea a fost oficializată printr-o ordonanță publicată anul trecut, în decembrie. Dar mai e necesară și înființarea la nivelul OSIM a unui serviciu de anulări și decăderi, în cadrul căruia vor fi organizate și vor funcționa comisii de specialitate, un proiect de hotărâre în acest sens fiind pus acum în dezbatere la Ministerul Economiei. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Coronavirus

Starea de urgență a oprit curgerea termenelor de prescripție și de decădere sau le-a suspendat

Alexandros Bakos în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
17 Martie 2020 | 0 | 3652 | Timp de citire: 2 min.

Una din măsurile impuse prin decretul președintelui de instituire a stării de urgență a fost oprirea sau suspendarea curgerii termenelor de prescripție și de decădere, pe perioada în care este stabilită starea de urgență. Ce este interesant, însă, este că acest lucru nu a avut nicio consecință asupra efectuării actelor de executare silită, atât timp cât ele sunt posibile în contextul actual. Citește articolul