Regulile și modul în care pot fi rezolvate cazurile de violență din mediul școlar sunt cuprinse într-o procedură apărută în această dimineață în Monitorul Oficial. Astfel, prin această procedură se reglementează, de principiu, cazurile de violență din mediul școlar, indiferent dacă sunt implicați doar elevi sau și personal școlar, dar și cazurile de violență asupra copiilor ce au loc în afara școlilor. Citește articolul
Anul acesta, preșcolarii și elevii care provin din familii cu venituri mici pot primi la cerere un ajutor sub formă de rechizite, în valoare de maxim 75 de lei. Cealaltă formă de ajutor financiar - tichetele educaționale, în valoare de 500 de lei vor întârzia însă, din cauza faptului că Executivul nu a definitivat toate aspectele legate de implementarea acestei măsuri. Citește articolul
La 1 septembrie 2023 începe sesiunea parlamentară de toamnă, în cadrul căreia ar putea primi votul decisiv mai multe proiecte legislative importante. Printre altele, măsurile ce ar putea fi adoptate în următoarea perioadă vizează șoferii și procedura de dobândire a permisului de conducere, veniturile românilor sau copiii și mamele. Citește articolul
Tinerii care au obținut media 10 la evaluarea națională sau la examenul de bacalaureat din acest an vor primi din partea statului stimulente financiare de până la 5.000 de lei, după cum apare într-o hotărâre publicată azi în Monitorul Oficial. Citește articolul
După cum e prevăzut în noile Legi ale învățământului, care intră în vigoare în septembrie, violenţa fizică și cea verbală asupra elevilor, dar și alte acțiuni ce pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică ori psihică a elevilor sunt considerate abateri disciplinare, care pot duce inclusiv la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a profesorilor. În varianta inițială a legii, în cazul desfacerii contractului de muncă pentru violenţă fizică ori abuz emoțional asupra elevilor, profesorul sancționat astfel nu ar mai fi putut exercita nicio activitate didactică în sistemul de învățământ pentru o perioadă de zece ani și și-ar fi pierdut și calitatea de titular în învățământ. Totuși, în forma oficializată a noilor Legi ale învățământului, ce se vor aplica curând, aceste ultime sancțiuni nu se mai regăsesc. Citește articolul
A doua sesiune a examenului de bacalaureat începe azi, cu proba la limba și literatura română. Odată cu începerea sesiunii august-septembrie a examenului de bacalaureat din acest an, Ministerul Educației generalizează evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaților. Până acum, evaluarea digitală a lucrărilor scrise s-a făcut, atât în cazul bacalaureatului, cât și în cazul evaluării naționale, în cadrul unui proiect-pilot, doar în județele Călărași și Dâmbovița. Citește articolul
Angajatorii pot beneficia de finanțări nerambursabile prin care să primească studenți și elevi în practică, potrivit unui comunicat recent al Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene (MIPE), înscrierile urmând să înceapă pe 18 august 2023. În ambele cazuri, firmele trebuie să încheie parteneriate cu instituții de învățământ, însă acestea pot fi solicitante de bani de la stat numai în cazul finanțării pentru stagiile studenților. În cazul finanțării pentru stagiile elevilor, solicitante trebuie să fie instituțiile de învățământ. Citește articolul
Noua variantă a programului ”Cornul și Laptele”, valabilă începând cu 2023, a fost publicată in Monitorul Oficial. Norma prevede distribuirea gratuită de fructe, legume, lapte, produse lactate şi de panificaţie pentru preşcolari şi elevi. Acesta are ca scop să promoveze o alimentaţie sănătoasă, să stimuleze consumul de produse locale și include activităţi educative legate de originea şi beneficiile produselor distribuite. Copiii vor beneficia de mai multe porții de lactate, iar cei cu intoleranțe alimentare vor primi un pachet adaptat acestor restricții. Citește articolul
Printr-un program național ce va demara anul viitor, elevii vor primi vouchere culturale în valoare de 250 de lei, potrivit noilor legi ale educației, oficializate miercuri. Banii vor putea fi folosiți de elevi pentru participarea la concerte, intrări în muzee, achiziția de cărţi sau pentru plata unor excursii cu teme culturale sau istorice. Citește articolul
Actuala lege a educației se va modifica substanțial din septembrie, urmând să fie aduse schimbări, printre altele, în privința examenului de bacalaureat și a duratei studiilor universitare de doctorat, după cum apare în două legi publicate miercuri în Monitorul Oficial. Citește articolul