În contextul noilor modificări aduse criteriilor de acordare a burselor, printr-un ordin al Ministerului Educației (ME) apărut recent, s-a stabilit ca cei care depun la începutul anului școlar acte doveditoare pentru primirea bursei de ajutor social și sunt eligibili nu mai trebuie să depună alte acte în semestrul al doilea. Clarificările au venit din partea ME, ca răspuns al unei solicitări făcute de redacția noastră. Totodată, anumite burse de ajutor social nu mai sunt condiționate de venitul lunar al familiei. Citește articolul
Alocația de stat a fost majorată, din ianuarie 2022, la 600 lei pentru copiii în vârstă de până în doi ani (inclusiv pentru copiii cu handicap, indiferent de vârstă). S-au majorat și alocațiile celorlalți copii, însă cuantumul acestora este de 243 lei, așa cum se stabilise acum câteva luni. Sumele mărite vor fi primite de către beneficiari în această lună. Citește articolul
Perioada de suspendare a cursurilor cu prezență fizică a elevilor în cazul înregistrării unui număr mare de îmbolnăviri cu COVID-19 la nivelul claselor sau școlilor este acum de doar cinci zile, potrivit unui ordin comun al Ministerului Educației (ME) și Ministerului Sănătății (MS) apărut marți. În plus, și carantina elevilor este tot de cinci zile, indiferent dacă aceștia sunt sau nu vaccinați. Citește articolul
Principiul acordării burselor sociale pentru elevii de gimnaziu, liceu sau învățământ profesional a fost modificat, astfel încât cei care fac naveta la școală sau sunt orfani să primească bursă, fără să se mai țină cont de venitul net lunar al familiei, potrivit modificărilor aduse luni, printr-un ordin, de Ministerul Educației (ME) criteriilor de acordare a burselor. Tot anul acesta, media pentru acordarea burselor de merit a crescut de la 8,50 la 9,50. Citește articolul
Începând de azi, închiderea școlilor și grădinițelor nu mai depinde de gradul de vaccinare al profesorilor, ci de gradul de ocupare al spitalelor din județ, ceea ce însemnă că elevii vor putea merge în continuare la școală și vor trece în online doar dacă rata de ocupare a paturilor destinate îngrijirii bolnavilor de COVID-19 depășește 75%. Ordinul Ministerului Educației (ME) și al Ministerului Sănătății (MS) ce conține măsura a fost publicat vineri în Monitorul Oficial. În prezent, potrivit autorităților, pragul nu este atins în niciunul dintre județele României. Citește articolul
Pentru a ajuta elevii să învețe despre bunele practici din domeniu și efectele acțiunilor lor asupra mediului, a fost stabilit, printr-o lege ce a fost oficializată luni, să se introducă și educația pentru mediu în programa școlară. Introducerea în școli a educației pentru mediu vine după ce, în noiembrie 2021, au fost introduse educația financiară și educația juridică. Citește articolul
Ținând cont de creșterea constantă a numărului de îmbolnăviri cu COVID-19 și de faptul că, odată cu depășirea incidenței de 3 la mie dintr-o localitate, desfășurarea cursurilor în format fizic depinde de rata de vaccinare a profesorilor, așa cum au anunțat deja autoritățile, o parte dintre școlile din țara noastră se vor închide de luni, cursurile trecând în online. Citește articolul
Toți studenții vor avea acces egal și gratuit la bibliotecile univeristare și central universitare din țară, fără a mai fi nevoie să plătească o taxă pentru eliberarea permisului de acces în bibliotecă, potrivit unei legi publicate azi în Monitorul Oficial. Citește articolul
Ministerul Educației publică zilnic, începând de miercuri, pe site-ul propriu, rata de infectare cu COVID-19 din fiecare localitate din țara noastră. Acest lucru permite școlilor și grădinițelor ca, a doua zi după ce rata de incidență din localitate a scăzut sub 3 la mie, să poată reveni la cursurile cu prezență fizică. Citește articolul
Ministerul Sănătății (MS) a stabilit, printr-o instrucțiune oficializată vineri, regulile testării rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2, a elevilor. Testarea poate fi făcută atât în școli, cât și acasă, de către părinți. O altă regulă este că testarea se va face în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii. În plus, instrucțiunea MS conține și modelul formularului prin care părinții își dau acordul privind testarea copiilor. Citește articolul