Din anul școlar 2024-2025, potrivit noii legi a învățământului preuniversitar, portofoliului educațional, în care vor fi notate rezultatele obținute la disciplinele de studiu și la evaluările naționale, diplomele sau certificatele obținute de un elev și care va fi folosit la monitorizarea dezvoltării și evoluției acestuia, devine obligatoriu pentru o parte dintre preșcolarii și elevii din țara noastră. De aceea, recent a fost publicată metodologia oficială privind portofoliul educațional, adică modelul și regulile utilizării acestuia. Citește articolul
Noile legi ale învățământului se aplică din 3 septembrie 2023. Totuși, pentru că este nevoie de mai multe acte normative prin care să se stabilească detaliile măsurilor cuprinse în noile legi ale învățământului, Ministerul Educației (ME) a stabilit, în toamna trecută, aplicarea, atât în sistemul de învățământ preuniversitar, cât și în cel superior, a unor măsuri tranzitorii pentru următoarea perioadă. De asemenea, prin acest act se stabilește și calendarul de punere în aplicare a dispozițiilor noilor legi ale educației. Acest calendar a fost modificat marți, odată cu apariția în Monitorul Oficial a unui ordin al ME. Citește articolul
Conform noilor norme care reglementează învățământul gimnazial și liceal, elevii pot beneficia de mai multe burse, dar unele dintre ele nu pot fi cumulate. Plata se face lunar pe 15, iar în caz de sărbători sau weekend, în ziua lucrătoare anterioară. Bursele pentru lunile septembrie și octombrie vor fi plătite pe 15 noiembrie. Citește articolul
Elevii vor beneficia de transport public gratuit în noul an școlar - metropolitan, rutier, feroviar și cu metroul, iar normele pentru acordarea călătoriilor gratuite au fost adoptate azi de Guvern. Pentru transportul rutier, normele adoptate acoperă inclusiv situațiile în care elevii trebuie să facă naveta în zone unde nu există operatori comerciali care să opereze curse regulate, urmând ca elevii să primească sume forfetare de bani pentru a găsi împreună cu părinții variante alternative de a ajunge la școală. În ceea ce privește transportul feroviar, elevii vor avea gratuitate la trenuri pentru biletele de clasa a II-a pe tot parcursul anului școlar, iar abonamentele și biletele vor putea fi obținute din puncte de vânzare sau online, cu acte doveditoare a calității de elev. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial. Citește articolul
Potrivit noii legi a învățământului preuniversitar, aplicabilă din septembrie, cei ce vor să ocupe funcții didactice de predare trebuie să îndeplinească niște condiții minime de studii. De pildă, pentru a putea ocupa funcția de educator, cei interesați trebuie să absolve cu diplomă de bacalaureat liceul pedagogic, specializarea „Educație timpurie“. În prima variantă a proiectului noii Legi a învățământului exista o excepție de la condițiile minime de îndeplinit pentru a putea opta pentru cariera didactică, dar ea nu mai apare în versiunea oficială a legii. Astfel, cu condiția participării la un examen în care trebuiau testate cunoștințele teoretice de pedagogie, orice absolvent al învățământului superior ar fi putut opta pentru cariera didactică în învățământul preuniversitar, dar regulile aplicabile din toamnă nu mai conțin această excepție. Citește articolul
După cum e prevăzut în noile Legi ale învățământului, care intră în vigoare în septembrie, violenţa fizică și cea verbală asupra elevilor, dar și alte acțiuni ce pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică ori psihică a elevilor sunt considerate abateri disciplinare, care pot duce inclusiv la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a profesorilor. În varianta inițială a legii, în cazul desfacerii contractului de muncă pentru violenţă fizică ori abuz emoțional asupra elevilor, profesorul sancționat astfel nu ar mai fi putut exercita nicio activitate didactică în sistemul de învățământ pentru o perioadă de zece ani și și-ar fi pierdut și calitatea de titular în învățământ. Totuși, în forma oficializată a noilor Legi ale învățământului, ce se vor aplica curând, aceste ultime sancțiuni nu se mai regăsesc. Citește articolul
Pentru ocuparea funcției de asistent universitar nu ar mai fi trebuit să fie nevoie de titlul de doctor, potrivit primelor proiecte ale Legilor învățământului, dar din forma oficială a acestora, după ce au suferit mai multe modificări, a dispărut această variantă. Practic, regula deținerii unui titlu de doctor în cazul celor interesați să ocupe funcția de asistent universitar se păstrează și în Legea nr. 199/2023 a învăţământului superior, care va intra în vigoare în septembrie. Citește articolul
Dreptul profesorilor din învățământul preuniversitar de a beneficia, la fiecare zece ani, de un concediu fără plată pe durata unui an şcolar, postul deținut urmând să le fie rezervat în toată această perioadă, a fost păstrat în noua lege a educației preuniversitare în condiții aproape similare cu cele din legea veche. Practic, profesorii pot beneficia, doar cu acordul școlii unde-și desfășoară activitatea, de un an sabatic, respectiv de o pauză profesională mai lungă, în care să se dedice unor proiecte în afara școlii sau pasiunilor - iar asta, fără să piardă vechimea pentru anul respectiv. Citește articolul
Elevii cu rezultate bune la învățătură vor putea face doi ani de studii într-unul singur, potrivit noii legislații privind educația. În plus, tot pentru sprijinirea copiilor şi a tinerilor capabili de excelență, se vor organiza olimpiade, competiţii şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, tabere de profil ori alte asemenea activităţi şi vor fi acordate burse şi alte forme de sprijin material şi financiar. Citește articolul
Legea învățământului preuniversitar aduce unele modificări în ceea ce privește răspunderea disciplinară a personalului încadrat în unitățile de învățământ preuniversitar. Noul act normativ intră în vigoare pe 3 septembrie și listează în detaliu abaterile disciplinare pentru care se poate acționa împotriva personalului didactic, stabilind în mod separat regulile pentru răspunderea personalului de conducere și îndrumare. Citește articolul