În calitate de ființe sociale, toți tânjim după recunoaștere și apreciere. Această nevoie este normală și naturală. Problema apare când traversăm granița subtilă dintre dorința sănătoasă de conexiune și dependența toxică de validare. Cei mai vulnerabili sunt cei care au doar repere exterioare, care se definesc după părerea pe care o au ceilalți despre ei. Aceștia nu se uită la ei înșiși și nu se întreabă despre dorințele sau nevoile lor, nu își pun întrebări de genul: "ce mi-aș dori eu, ce e bun pentru mine?", ci: "cum pot eu să fac impresie bună, să-i cuceresc pe ceilalți, să-i fac să fie mai buni cu mine?". Citește articolul
Cu toții avem „zone vulnerabile”, nesiguranțe profunde sau temeri neelaborate. Ele se activează mai ales atunci când ne aflăm în poziții de autoritate, făcând extrem de dificilă recunoașterea faptului că mai avem aspecte de îmbunătățit la noi înșine. La un anumit nivel rămânem într-o continuă încordare, într-o stare de tensiune, ca poate, la un moment dat, vreun subordonat o să ne conteste abilitățile sau stilul de conducere. Ca o contramăsură încercăm să controlăm totul, să sancționăm imediat micile greșeli, pentru a ne reechilibra, față de noi înșine, imaginea de sine. Citește articolul