Anumite consideratii critice asupra textului Legii 10/2000

Cu privire la executarea hotararilor judecatoresti din procesul de revendicare , atata timp cat titlul chiriasului nu a fost anulat.
 

   Am ales sa pornim in demersul nostru actual de la interesantele dar nu neaparat justele opinii exprimate in articolul «Consideratii privind implicatiile Legii 10/2001 asupra proceselor de revendicare a imobilelor preluate abuziv, solutionate sau in curs de solutionare» publicat anterior chiar in aceasta revista.
 

   Sustine autorul acestui articol la puctul II din expunerea sa ca :

 ”Se pune problema insa a punerii in executare a hotararii din procesul de revendicare, atat timp cat titlul chiriasului nu a fost anulat. Ori mai bine spus, poate cere proprietarul anularea actului de vanzare -cumparare incheiat intre stat si chirias, astfel incat hotararea pronuntata in revendicare sa poata fi pusa in executare? De vreme ce proprietarul este tert cat priveste actul dintre stat si chirias, proprietarul nu poate cere anularea actului decat daca exista vreo cauza de nulitate absoluta (lipsa capacitatii, a consimtamantului, a unui obiect determinat sau a unei cauze licite - art.948 C. civ. sau a formei prescrise).”

   Problema astfel pusa este falsa pentru mai multe motive:

   a) in primul rand, din moment ce insusi autorul a pornit de la premisa ca procesul in revendicare s-a judecat la cererea reclamantilor proprietari in contradictoriu cu fostii chiriasi-cumparatori, nu mai este nevoie ca proprietarul sa faca o noua cerere in anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat de fostul chirias cu statul, pentru ca in revendicare Instanta s-a pronuntat asupra titlurilor partilor, retinand pentru a admite cererea in revendicare a reclamantului ca titlul acestuia este mai puternic;

   b) in al doilea rand, niciodata executarea unei hotarari in realizarea dreptului nu va fi conditionata de pornirea unei actiuni in constatarea nulitatii, ci ea se va intemeia pe prevederile art. 371² cod proc. civ. precum si cu respectarea termenului de prescriptie de 10 ani stabilit prin    art. 405 cod proc. civ., astfel :

 «Dreptul de a cere executarea silitã se prescrie în termen de 3 ani, dacã legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acþiunilor reale imobiliare, termenul de prescripþie este de 10 ani.”

   c) in al treilea rand, chiar daca proprietarul ar exercita o actiune in constatarea nulitatii absolute asa cum sugereaza autorul articolului amintit, o asemenea cerere nu ar putea fi primita de Instanta, ea fiind inadmisibila conform principiului procedural exprimat la art. 111 cod proc. civ.

 « Partea care are interes poate sã facã cerere pentru constatarea existenþei sau neexistenþei unui drept. Cererea nu poate fi primitã dacã partea poate cere realizarea dreptului “

   Or, atata vreme cat premisa era ca proprietarul a castigat chiar in actiunea in revendicare, cu atat mai putin el poate formula ulterior o noua cerere, de aceasta data in constatarea nulitatii pretinsului titlu al fostului chirias – cumparator.

   d) in fine, intrucat asa cum am aratat la punctul b) de mai sus, hotararea prin care s-a admis cererea in revendicare este executorie, o cerere in constatarea nulitatii absolute este lipsita de interes pentru proprietar.

   Si pentru ca problema se pune la fel in cazul art. 46 din Legea 10/2001, nu putem conchite decat ca instituirea unei obligatii in sarcina proprietarului de a introduce actiune in constatarea nulitatii actelor juridice de instrainare pentru ca, apoi, sa i se restituie in deplina proprietate si linistita posesie imobilul este lipsita de interes, contrara principiului procedural de la art. 111 cod proc. civ., asadar toatal inadmisibila.

   In consecinta, singura solutie a proprietarului este sa apeleze la actiunea in revendicare si, obtinand castig de cauza, sa reintre prin executarea hotararii in realizarea dreptului in posesia bunului sau.

   Trebuie mentionat ca nu intereseaza imediat constitutionalitatea art. 46 alin. 2 din Legea 10/2001 – aceasta fiind solutia ultima de inlaturare a acestei eventuale aparari a paratului – pentru ca oricum prima raportare trebuie sa se faca la prevederile legii organice, si anume la codul civil.

   Este de observat ca in tot cuprinsul sau codul civil ca lege organica nu reglementeaza o astfel de cauza de inlaturare a nulitatii unui act juridic civil, cum o face textul alin. 2 din Legea nr. 10/2001 aratand ca buna-credinta atrage validitatea actelor juridice de instrainare.

   Or, atata vreme cat o lege ordinara precum Legea 10/2001 – ce nu are caracter de lege organica pentru ca nu reglementeaza regimul general al proprietatii si mostenirii asa cum cere art. 72 din Constitutia Romaniei, ci regimul unui anumit tip de proprietate, si anume aceea supusa confiscarii in perioada comunista – vine in contradictie cu reglementarea organica, aceasta din urma avand prioritate va fi aplicata. Pentru ca nici o lege ce contravine dispozitiunilor organice ale codului civil nu poate fi aplicata, iar Instantele vor trebui sa ignore pentru aceste argumente dispozitiile aberante ale Legii nr. 10 / 2001.

   Asadar, in ceea ce priveste buna-credinta a fostilor–chiriasi – cumparatori, aceasta va avea doar efectele aratate de legea organica, si anume:

  a) intervertirea precaritatii in posesie are loc in doar patru cazuri expres enuntate de dispoz. art. 1.858, si anume :

-  detentorul precar primeste cu buna - credinta de la un tert un titlu translativ de proprietate in privinta lucrului detinut;

- detentorul precar neaga dreptul celui de la care detine lucrul prin acte de rezistenta la exercitiul dreptului sau;

- lucrul este transmis, prin act cu titlu particular translativ de proprietate, de catre detentorul precar unei persoane de buna - credinta;

- are loc transmisiunea cu titlu universal a lucrului catre un succesor de buna-credinta.

    La randul ei o asemenea intervertire a precaritatii in posesie nu are insa alte efecte pe plan juridic decat cele constand din :

- dobandirea fructelor

- crearea unei prezumtii relative de proprietate,(pe care insa adevaratul  titular al dreptului o poate rasturna)

- exercitiul actiunilor posesorii.

    In nici un caz insa aceasta nu are efecte juridice cu privire la validarea titlului provenind de la un neproprietar.

  b) posesia utila neviciata, exercitata neintrerupt in tot timpul fixat de lege duce la dobandirea proprietatii prin uzucapiune, dar numai dupa cum urmeaza :

- fie prin uzucapiunea de 30 de ani (dar numai in cazul in care posesia este utila, ( adica neviciata ) si se exercita timp de 30 de ani)

- fie prin uzucapiunea prescurtata de la 10 la 20 ani (dar numai in cazul in  care posesia exercitata este utila, se intemeiaza pe un just titlu, dureaza de la 10 la 20 de ani, iar posesorul este de buna-credinta).

   In concluzie, in nici un caz nu poate fi primita o aparare intemeiata pe art. 46 alin. 2 din Legea 10/2001 formulata de paratul fost chiarias ce a cumparat un bun de la stat anterior nelegal preluat de acesta de la adevaratul proprietar.

   Falsa este si opinia larg raspandita intre practicieni ca Legea 10/2001 ar fi de imediata aplicatie. Solutiile recente ale Instantelor ce au imbratisat aceasta aberanta interpretare au consemnat ca actiunile in revendicare introduse inainte de aparitia Legii 10/2001 sunt inadmisibile acum, dupa intrarea in vigoare a Legii noi. Or, actiunea in revendicare trebuie sa fie admisibila si intemeiata raportat la momentul introducerii ei – anterior legii noi – iar nu la data pronuntarii hotararii asa cum din pacate s-a retinut.

   Legea poate deveni aplicabila proceselor in curs de solutionare numai si numai daca proprietarul opteaza pentru calea administrativa conform art. 47, iar nu in alte conditii, pentru ca insasi Legea 10/2001 prevede aceasta posibilitate lasand-o exclusiv la latitudinea proprietarului-reclamant. Nu rezulta din cuprinsul acestei legi ca ea ar pune la dispozitia paratilor fosti chiriasi si cumparatori de la stat aparari noi, ci – pornind chiar de la titlu – ca ea reprezinta o lege reparatorie pentru proprietari.
 

  Solutia? actiunea in revendicare

   Asa cum am aratat, dispozitiile Legii 10/2001 sunt vadit neconcordante cu cele ale legii organice, neputand fi retinute, astfel incat proprietarii sunt nevoiti – chiar si daca ar vrea altfel – sa opteze pentru actiunea in justitie.

   Aceasta cu atat mai mult cu cat ipoteza Legii nr. 10/2001 este aceea ca proprietarul trebuie sa se adreseze persoanei juridice detinatoare. Or, daca imobilul a fost deja instrainat de stat catre fostii chiriasi, proprietarul nici nu se mai poate adresa vreunei persoane juridice detinatoare, pentru ca bunul se afla – dupa instrainare – la o persoana fizica, iar fata de aceasta nu este aplicabila procedura administrativa la care ne referim.

  Concluzionand

   Desi tinem la toate aceste idei mai sus expuse, nu pretindem totusi ca ele sunt infailibile, insa ne par mult mai fundamentate logic si juridic decat analizele altor practicieni.
   Asadar, in opinia noastra, singura solutie viabila, eficienta si procedural legala pentru proprietari este aceea de a formula actiuni in revendicare, pentru ca, desi Legea 10/2001 s-a vrut un act normativ care sa-i sprijine in demersurile lor revendicative, in final nu se dovedeste a fi decat o gluma proasta, garnisita cu nenumarate contradictii si inadvertente, a legiuitorului roman ce a elaborat-o numai si numai pe post de declaratie politica adresata Europei Occidentale, o declaratie de intentie, fara consecinte relevante in apararea si respectarea dreptului de proprietate.