Proiectul de lege privind modificarea Codului muncii a fost adoptat recent de Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, cu 207 voturi "pentru", 3 voturi "impotriva" si 89 de abtineri.
In prezent, potrivit Codului muncii, concediul de odihna "se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic". Prin proiectul de act normativ se propune eliminarea acestei sintagme. Astfel, dispozitia respectiva va prevede doar ca durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste in contractul individual de munca, cu respectarea legii si a contractelor colective de munca aplicabile.
De asemenea, in proiect se mentioneaza ca, la stabilirea duratei concediului de odihna, perioadele de incapacitate temporara de munca, cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal si concediului pentru ingrijirea copilului bolnav sa fie considerate perioade de activitate prestata.
AvocatNet.ro a scris pe larg despre acest subiect AICI.
Situatia conturilor bancare ale contribuabililor ar putea fi transmisa lunar de banci catre ANAF si nu la solicitarea organelor fiscale, asa cum se intampla in prezent. Acest lucru este cuprins intr-un proiect de ordonanta de urgenta care ar putea modifica Codul de procedura fiscala.
"Masura prezinta avantajul constituirii, la nivelul ANAF, a unei baze de date care sa fie valorificata atat in scopul identificarii evaziunii fiscale (venituri nedeclarate), cat si in scopul eficientizarii activitatii de executare silita (prin poprire)", se mentioneaza in nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Mai multe detalii AICI.
Pana la 31 decembrie 2014, contribuabilii nu trebuie sa declare bonurile de pana la 100 de euro in formularul 394, se mentioneaza in legislatia in vigoare. Reglementarile actuale nu stipuleaza insa cum vor fi raportate respectivele bonuri dupa aceasta data.
Astfel, AvocatNet.ro a solicitat recent o pozitie oficiala a ANAF referitoare la modul de declarare a acestor bonuri in 2015 si de asemenea, daca autoritatea fiscala are in lucru un proiect care sa reglementeze acest aspect.
Aflati raspunsul ANAF din acest articol.
Proiectul de lege referitor la stabilirea unor plafoane pentru tranzactiile in numerar efectuate de firme, aprobat de Guvern in sedinta din 2 aprilie si inregistrat in aceeasi luna la Parlament, a fost aprobat marti de Senat. Votul senatorilor vine in conditiile in care Comisia pentru buget, finante, activitate bancara si poata de capital a adoptat un raport de admitere a proiectului de act normativ, insa cu anumite amendamente.
Conform raportului Comisiei pentru buget (n.r. proiectul de act normativ, in forma adoptata de Senat, nu este inca disponibil), plafoanele pentru anumite operatiuni au fost extinse.
Cititi pe larg despre acest subiect AICI.
Contractul individual de munca (CIM) al salariatului poate fi modificat numai cu acordul partilor, asa cum prevede Codul muncii. Modificarea CIM poate surveni atunci cand este vorba de durata acestuia, locul si felul muncii, conditiile de munca, salariul, timpul de munca si timpul de odihna.
Totodata, acelasi act normativ stabileste ca schimbarea anumitor elemente din contractul de munca impune incheierea unui act aditional.
Cu toate acestea, exista si anumite situatii exceptate de la reguli, dupa cum ne-a declarat Raluca Dinica, Director Operational al companiei de externalizare a salarizarii si administrare a personalului Smartree Romania: "Modificarea unilaterala a contractului de munca este posibila cu titlu de exceptie, numai in cazurile si in conditiile prevazute de Codul muncii".
Aflati din acest articol in ce situatii angajatorul poate modifica CIM in mod unilateral.
Dispozitiile privind procedura de examinare pentru obtinerea permisului auto au fost modificate, potrivit unui act normativ publicat miercuri in Monitorul Oficial.
Este vorba despre Ordinul MAI nr. 173/2014 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului administratiei si internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obtinerea permisului de conducere, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 879 din 3 decembrie 2014.
Mai multe informatii AICI.
Comunicarile comerciale transmise prin e-mail sunt, in prezent, o modalitate ieftina si la indemana pentru firme de a-si promova imaginea, serviciile sau produsele. Atunci cand sunt trimise in mod legal. Insa, daca firmele n-au acordul destinatarilor pentru a le trimite, acest lucru reprezinta contraventie.
O comunicare comerciala este, potrivit Legii nr. 365/2002, orice forma de comunicare menita sa promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau emblema unui comerciant ori membru al unei profesii reglementate.
Din acest articol puteti afla ce conditii trebuie sa indeplineasca firmele pentru a trimite astfel de comunicari, dar si cui va puteti adresa pentru sanctionarea comunicarilor comerciale nesolicitate.
Consultantii fiscali vor certifica declaratiile contribuabililor, care opteaza pentru acest lucru, printr-o nota de certificare pe care o vor transmite catre Fisc, se mentioneaza intr-un act normativ care a intrat joi in vigoare.
Masura vine in conditiile in care certificarea declaratiilor de catre consultantii fiscali a devenit optionala pentru contribuabili, din februarie 2014, insa nu au existat reguli de punere in aplicare a acestei proceduri.
AvocatNet.ro a scris pe larg despre acest subiect AICI.
Camera Deputatilor a adoptat, recent in calitate de for decizional, cu 285 voturi "pentru" si o "abtinere", proiectul de lege care reglementeaza profesia de bona.
Conform documentului, exercitarea acestei profesii se va face in baza unui contract de munca sau prin desfasurarea activitatii bonei ca persoana fizica autorizata.
Aflati din acest articol ce conditii vor trebui sa indeplineasca persoanele care vor practica profesia de bona.
Cele mai importante declaratii fiscale, care se depuneau de obicei pana in data de 25 a lunii, trebuie transmise, in luna decembrie, mai devreme cu o saptamana, informeaza ANAF. Acest lucru se aplica si pentru platile scadente de obicei in 25, care, in aceasta luna, vor trebui efectuate mai devreme.
De asemenea, in cazul a doua declaratii care se transmit online a fost actualizat recent programul de asistenta pentru intocmirea electronica a acestora.
Mai multe detalii AICI.
Comentarii articol (1)