Deși ne-am putea gândi că la mijloc se află alte încrengături, în realitate, e vorba doar de mecanismul legii penale. Cât de mare e pedeapsa aplicată sau cât de mare poate fi, dacă se dă cu suspendare sau cu executare și când poate ieși cel condamnat din închisoare sunt chestiuni prevăzute de lege, iar magistrații care le aplică nu fac decât să jongleze cu prevederile legale, de la caz la caz. Despre cum influențează recuperarea prejudiciului șederea în închisoare a unui condamnat am stat de vorbă cu Lamya Hărătău, avocat asociat coordonator în cadrul Hărătău & Asociații, societate de avocatură specializată în dreptul penal.
„Săvârşirea unei infracţiuni presupune crearea unui rezultat (urmarea imediată, denumită în practică). Acest rezultat poate fi unul concret (de exemplu, moartea unei persoane în cazul infracţiunii de omor), material (pierderea unei sume de bani de către victimă în cazul infracţiunii de furt, de exemplu) sau unul «virtual», constând în lezarea integrităţii psihice a victimei, ca în cazul infracţiunii de ameninţare. Indiferent de forma acestui prejudiciu, persoana vătămată se poate constitui parte civilă în procesul penal, cerând astfel repararea acestor prejudicii, prin acordarea unei sume de bani care să compenseze cumva pierderile suferite. Astfel, spunem că procesul penal cunoaşte două laturi, cea penală, în care se cere tragerea la răspundere penală a celui vinovat şi condamnarea sa, şi latura civilă,constând în solicitarea persoanei vătămate de a-i fi acoperit prejudiciul creat, fie el moral sau material. Recuperarea prejudiciului sau compensarea acestuia în procesul penal din România nu influenţează întotdeauna pedeapsa aplicată de instanţă”, ne explică avocata.
Pentru fiecare faptă în parte, în Codul penal există niște limite între care poate fi aplicată o pedeapsă. Practic, luând în calcul toate datele problemei, judecătorul e liber să aprecieze ce pedeapsă să dea. Spre exemplu, dacă inculpatul dovedește, în timpul procesului, că nu are bani să acopere daunele civile pe care le-a provocat, instanța nu va putea să-i aplice acestuia o pedeapsă către limita maximă doar pe acest unic criteriu, potrivit specialistei.
„Astfel, nu putem afirma că libertatea viitorului condamnat va depinde de această imposibilitate a sa de a recupera prejudiciul. Cu atât mai mult cu cât legea procesuală permite ca, în procesul penal, să se disjungă latura penală de latura civilă, cea dintâi având prioritate în soluţionarea cauzei, urmând ca separat să se soluţioneze şi latura civilă, respectiv acordarea de daune morale/materiale victimei. Există şi un anumit tip de infracţiuni, în afara celor contra persoanei, tâlhăria, ultrajul, purtarea abuzivă etc., în care inculpaţii pot alege acoperirea prejudiciilor create mai înainte de primul termen de judecată, caz în care instanţele vor ţine cont de această situaţie de fapt şi vor reduce în mod obligatoriu limitele de pedeapsa cu o treime”, explică Lamya Hărătău.
Practic, dacă se separă chestiunea penală de cea civilă (adică cea care privește recuperarea prejudiciilor), condamnarea va veni înainte ca problema civilă să fie rezolvată. Disjungerea la care se referă avocata înseamnă că cele două probleme se tratează și se rezolvă separat (se face acest lucru pentru că problemele civile tind să se lungească foarte mult, ceea ce ar duce la lungirea procesului penal și la prelungirea inutilă a momentului condamnării/achitării).
Liberarea condiționată, dar nu exclusiv de recuperarea prejudiciului
„În ceea ce priveşte beneficiul acordării liberării condiţionate unui condamnat, potrivit dispoziţiilor Codului penal, aceasta este o facultate de care poate beneficia cel condamnat. Printre condiţiile de la liberarea condiționată se numără și cea ca cel condamnat să îşi fi îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul în care acesta dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Aceste prevederi sunt foarte importante, deoarece subliniază clar faptul că buna-credinţă a condamnatului în recuperarea prejudiciului va fi apreciată la acordarea liberării condiţionate, însă totodată îi acordă acestuia un beneficiu, acela al dovedirii că nu a fost posibilă acoperirea sa din motive ce nu depind de el”, potrivit avocatei.
Sunt situații în care condamnații nu (mai) au nimic pe numele lor – nicio proprietate, de principiu – sau nu au surse de venit și asta înseamnă că nu se pot lua bani de nicăieri în contul prejudiciului. Dacă vorbim de cei care execută pedeapsa în închisoare, ei aleg adesea să facă muncă neplătită tocmai pentru că, dacă ar alege să facă muncă remunerată, o parte din bani s-ar duce în contul reparării prejudiciului, ne spune Lamya Hărătău. „Desigur, excludem de la această varianta situaţia în care penitenciarele nu pot pune la dispoziţia deţinuţilor locuri de muncă remunerate, ceea ce, în sistemul penitenciar din România, este o reală problemă în prezent, mai ales din perspectiva imposibilităţii acoperirii vreodată a acestor prejudicii”, punctează aceasta.
„În concluzie, putem spune că recuperarea prejudiciilor create prin săvârşirea unor infracţiuni este întotdeauna importantă, însă pentru că dispoziţiile legale în vigoare nu prevăd ca executarea unei pedepse cât mai blânde de către condamnat să depindă de recuperarea sau nu a prejudiciului, nu putem afirma că libertatea acestora depinde de această împrejurare. Ei vor putea fi în continuare chiar şi liberaţi condiţionaţi, chiar dacă prejudiciile create nu au fost acoperite”, explică avocata.
Comentarii articol (1)