Cash flow-ul sau fluxul de numerar, numit adesea și flux de trezorerie, reprezintă diferența dintre încasările și ieșirile de numerar ale unei societăți pe o anumită perioadă de timp. Orice perturbare a acestui sistem poate provoca dificultăți oricărei întreprinderi, cu atât mai mult cu cât aceasta nu practică adaosuri comerciale foarte mari și își încasează facturile la ta termene ce depășesc uneori 30 sau 45 de zile.
Astfel, orice sumă suplimentară de bani este extrem de importantă, fiind utilizată pentru plata obligațiilor scadente, iar introducerea mecanismului split TVA va afecta serios lichiditatea întreprinderilor.
Split TVA va fi aplicat obligatoriu de la 1 ianuarie 2018 de către persoanele impozabile și instituțiile publice, acestea având și varianta de a opta pentru aplicarea sistemului mai devreme, mai precis de la 1 octombrie 2017 și până la finalul anului în curs. Implementarea opțională a sistemului de plată a TVA-ului va fi încurajată de către stat prin acordarea anumitor facilități fiscale, intenția fiind aceea de a demonstra celorlalți agenți economici faptul că sistemul funcționează, iar temerile formulate de reprezentanții mediului de afaceri nu sunt (pe deplin) întemeiate.
Totuși, schimbarea felului în care TVA-ul este reținut și plătit către bugetul de stat va avea, fără nicio urmă de îndoială, implicații negative majore asupra agenților economici.
Implementarea sistemului de split TVA presupune, indiferent dacă momentul ales este 1 octombrie sau începutul anului următor, pierderea controlului asupra unor sume de bani importante care vor fi direcționate exclusiv către plata TVA.
Iată în ce fel introducerea sistemului split TVA va afecta lichiditatea unei companii:
1. Deschiderea unui cont bancar nou va genera costuri suplimentare
Implementarea sistemului de split TVA nu se poate pune în practică decât dacă firmele își vor deschide un cont bancar nou, dedicat în exclusivitate operațiunilor legate de plata și încasarea TVA. Astfel, sumele de bani din acest cont nu vor putea fi folosite pentru plata salariilor, a contribuțiilor sociale și nici măcar a altor taxe și impozite.
Companiile vor avea de ales între a deschide un cont bancar dedicat operațiunilor de split TVA la una dintre băncile comerciale sau la Trezorerie, iar alegerea firească ar trebui să fie deschiderea unui cont la aceeași bancă la care firma își are deschis și contul curent.
Chiar și în aceste situații, două conturi bancare (unul pentru operațiunile curente și unul dedicat în mod exclusiv TVA-ului) vor însemna mai multe comisioane bancare ce se vor adăuga celorlalte cheltuieli pe care firma le suportă deja.
2. Fiecare plată se va face cu două ordine de plată
Din moment ce TVA-ul se va încasa separat, este evident faptul că plata prin intermediul băncii a oricărei sume de bani se va face cu ajutorul a două ordine de plată: unul pentru contravaloarea bunului sau serviciului achiziționat, iar altul pentru TVA-ul aferent.
Acest lucru va conduce la dublarea nu doar a comisionaleor bancare, dar și a timpului necesar procesării operațiunilor de plată.
3. Banii blocați nu pot fi utilizați
După încasare, banii din contul de split TVA nu vor putea fi folosiți decât pentru plata TVA-ului aferent facturilor emise de către furnizori și, înainte de data de 25 a fiecărei luni, pentru plata către bugetul de stat a acestei taxe.
În prezent, companiile încasează contravaloarea facturilor emise într-un singur cont, astfel că nu se poate realiza o demarcare foarte clară a sumelor de bani datorate pentru TVA, salarii, contribuții sociale, impozite, utilități, etc. De aceea, cheltuielile erau plătite dintr-un singur cont, în ordinea în care termenele scadente interveneau, iar încasările alimentau soldul contului pentru plățile ulterioare.
În ceea ce privește strict TVA-ul, încasarea unei facturi în valoare totală de 119 lei în data de 1 ale lunii permite, în prezent, societății să utilizeze întreaga sumă pentru plățile curente, fiind obligată să vireze către bugetul de stat suma de 19 lei până cel târziu în data de 25 a lunii următoare. Astfel, orice companie se putea folosi timp de cel mult 55 de zile de TVA-ul datorat statului.
Din momentul în care societățile vor trece la sistemul de split TVA, valoarea de 19 lei va fi blocată într-un cont separat, iar societatea va trebui să facă față obligațiilor scadente doar cu ajutorul sumei de 100 de lei.
Ponderea acestor sume în cifra de afaceri totală a companiei este greu de estimat: presupunând că firma nu achiziționează bunuri și servicii de la furnizori, ci doar emite facturi către clienții săi, atunci sumele indisponibilizate în contul de split TVA vor reprezenta până la 19% din totalul încasărilor. Cum acest lucru nu poate fi întâlnit și practic, putem estima faptul că întreprinderile vor suferi o pierdere de lichiditate de până la 10%, în cele mai multe situații.
4. Încasarea cu dificultate a facturilor emise
Blocarea banilor de TVA într-un cont separat reprezintă cea mai evidentă problemă a antreprenorilor, în contextul introducerii sistemului de split TVA, însă nu este nici pe departe singura.
În situația în care aceste sume de bani vor fi indisponibilizate pe termen scurt, societățile vor trebui să urmărească cu o mai mare atenție încasarea la timp a facturilor emise, orice întârziere a clienților putând provoca incapacitatea de plată a companiei pentru obligațiile scadente.
De aceea, este de așteptat ca unele companii cu o putere de negociere mai mare să le impună furnizorilor termene de plată mai mari, iar clienților scadențe foarte apropiate, încercând să recupereze problemele de lichiditate cauzate de split TVA în acest fel.
În acest context, încasarea cu dificultate a unei facturi emise ar putea determina întârzieri la plata salariilor sau a altor obligații asumate de către întreprindere, afectându-le chiar șansele de redresare financiară.
5. Vor fi descurajate investițiile
Firmele de producție ar putea fi nevoite să facă investiții consistente în achiziția unor noi echipamente, cu scopul de a le înlocui pe cele vechi, deja uzate și neperformante.
Banii plătiți furnizorului de utilaje vor conține și TVA-ul aferent, astfel că societatea ar fi îndreptățită să solicite decontarea acestor sume din bugetul de stat. Întrucât această procedură se realizează cu dificultate și într-un termen mare de timp, companiile preferă, în multe situații, să compenseze TVA-ul încasat cu TVA-ul plătit.
După introducerea noului sistem, clienții vor achita contravaloarea TVA-ului într-un cont bancar distinct, din care societatea nu poate dispune extrageri de numerar sau alimentarea contului curent.
Astfel, după introducerea split TVA, companiile nu vor fi interesate să realizeze investiții în retehnologizare, ceea ce ar provoca o pierdere de competitivitate.
6. Creșterea cheltuielilor contabile
Un alt aspect deosebit de important care ar putea conduce la probleme de lichiditate pentru companiile plătitoare de TVA îl reprezintă creșterea cheltuielilor contabile.
Implementarea sistemului de split TVA implică schimbări profunde ale sistemelor informatice utilizate de contabili pentru înregistrarea operațiunilor realizate.
Modificările anunțate implică deschiderea unui cont bancar nou, pentru tranzacțiile aferente TVA-ului, dar și dublarea numărului de operațiuni, după cum am amintit și mai sus. Astfel, o creștere a onorariilor contabililor în acest context este de așteptat.
Comentarii articol (9)