Legea insolvenței a primit relativ recent mai multe modificări "de urgență", printre care și noi prevederi pentru firmele care acumulează datorii suplimentare față de creditorii curenți. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență se află momentan în Parlament, unde trebuie aprobată/respinsă de aleșii poporului, ca orice altă OUG.
Concret, OUG 88 a introdus ideea că pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvență (creanțe curente) care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită. Profesioniștii din domeniul insolvenței au atras imediat atenția asupra acestei modificări: creează un dezechilibru major în procedură, contravenind principiilor fundamentale ale procedurii insolvenței; alții au fost de părere că întreaga chestiune e greu de imaginat în practică.
Senatorii, prin votul exprimat miercuri în plen pe seama acestei ordonanțe, au demonstrat că nu sunt în totalitate de acord cu modificarea adusă de Guvern privind executarea silită pentru datoriile curente mai vechi de 60 de zile. Au adoptat astfel un amendament la Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 88/2018 care stabilește că pentru aceste datorii curente se poate începe executarea silită, în cadrul procedurii de insolvență, de către practicianul în insolvență.
"Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvență care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită, în cadrul procedurii de insolvență, de către practicianul în insolvență (sintagma subliniată nu se regăsește în actuala formă a ordonanței)", scrie în amendamentul adus de senatori. Rămâne de văzut ce evoluție va avea proiectul și la deputați, care au ultimul cuvânt pe acest proiect. Modificările astfel aduse OUG nr. 88/2018 se vor aplica abia după ce apar în Monitorul Oficial.
Cum a fost motivat acest amendament? Senatorul Dan Manoliu, autorul noului text, a precizat că forma actuală a OUG 88 înlătură caracterul concursual al procedurii de insolvență și se aduce atingere însuși dreptului de proprietate al creditorilor înscriși la masa credală prin faptul că se dă posibilitatea urmării silite, pe lângă procedură, a bunurilor insolventului. Senatorul a mai arătat și înspre contradicția cu prevederea din Legea insolvenței referitoare la contul unic și faptul că nu poate fi executat silit nici măcar pentru cauză penală.
"Exista riscul ca, pe calea unor astfel de executări silite, să se încalce principiul maximizării averii debitorului, principiu care funcționează și în faliment, prin referința la o vânzare în bloc sau pe ansambluri funcționale. Practica internațională concluzionează că dezmembrarea patrimoniului debitorului, prin astfel de executări silite, conduce la scăderea drastică a ratelor de îndestulare a creditorilor", a mai motivat senatorul.
Atenție! Proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 88/2018 nu se aplică momentan. Acesta trebuie aprobat și de Camera Deputaților, și de șeful statului, urmând să fie publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare. Până atunci, procedura insolvenței este încă guvernată de modificările aduse prin OUG 88.