Viața ca (un) sport de performanță

Simplul fapt că ne-am transformat în consumatori de spectacol sportiv, în detrimentul modelului fizic activ, nu impactează doar rezistența fizică în sine, ci se extinde și la calitățile psihice ale individului modern. În condițiile în care confortul e un deziderat, ba pe alocuri chiar un semnalment al status-ului social, deciziile importante de viață sunt luate, și ele, pe considerente de comoditate – alegerea școlii, a carierei, inclusiv a partenerului de viață pe alocuri, țin seamă de multe ori de proximitate

Cantitatea de efort pe care omul modern mai este dispus să o facă fizic – mică tare -  se reflectă direct proporțional în cantitatea de efort de voință pe care același om modern mai este dispus să o facă în viața personală. Efectul este că renunțăm mai ușor la orice necesită voință, reziliență, răbdare. Până și capacitatea de concentrare pe un subiect a scăzut la cote dramatice, iar textele de mai mult de o pagină ne pun problem reale de focus.

Aceeași situație apare în viața familială. Răbdarea de a crește copiii, capacitatea de a nu ceda alternativei așezării acestora în fața televizorului sau a ecranelor de vreun fel – jocuri, internet, social media – sunt grav afectate de ritmul în care ne desfășurăm viața. Copiii noștri rareori beneficiază de un bunic povestaș, sau de o bunică mare meșter în bunătăți dospite și îndelung pregătite în bucătăria plină de mistere a copilăriei noastre, spre exemplu.

Cuplurile sunt greu încercate de nerăbdarea cu care tratăm orice. Deja este mai simplu să divorțezi sau să te desparți decât să încerci să repari neînțelegerile inerente vieții de cuplu. Răbdarea ca virtute nu mai este bine reprezentată, și nici nu mai constituie vreo valoare în epoca în care timpul este echivalat în bani.

De aceea, contemplarea uriașului efort de voință pe care îl parcurge un sportiv, de la vârsta copilăriei de început până la maturizarea profesionistului de mai târziu, este mai necesară ca oricând. Stăruința, încrederea de a merge mai departe chiar și în zilele proaste, onoarea lucrului bine făcut, înțelegerea propriilor limite și depășirea perpetuă a acestora, lucrul în echipă, integritatea, toate acestea vor trebui reintegrate ca model comportamental în fundamentele educației de viață a copiilor noștri. Și asta dacă nu dorim să avem de-a face cu generații din ce în ce mai nevrotice, gata să renunțe la primul semn de blocaj, gata să dea bir cu fugiții la primul obstacol.

Gând la gând. Fie că ne dăm seama sau nu, marile întrebări ale vieții ne sunt comune. Ce ne diferențiază este doar momentul în care alegem să le înfruntăm și să ne luăm viața în mâini, pornind în căutarea răspunsurilor. Mai devreme sau mai târziu, citim, întrebăm, cerem ajutor. Și, mai ales, începem să ne vedem pe noi în Celălalt.

Lansăm rubrica Gând la gând în speranța că vom putea contribui, măcar puțin, la mai binele Celuilalt. Puteți citi, discuta în comentarii sau pune întrebări direct celor două autoare ale rubricii - Simona Tofan, psiholog și psihoterapeut, și Aurelia Dinu, life coach.