Șeful statului are dreptul să participe la ședințele ținute de Guvern. Totuși, acest lucru este posibil atunci când Executivul dezbate probleme de interes național pe politică externă, apărarea țării și asigurarea ordinii publice. De asemenea, președintele mai poate participa și în alte situații, la cererea prim-ministrului.
„Președintele României poate lua parte la ședințele Guvernului în care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-ministru, în alte situații. Președintele României prezidează ședințele Guvernului la care participa”, prevede Constituția la articolul 87.
Practic, în acest scop, președintele României, Klaus Iohannis, a cerut azi premierului, Viorica Dăncilă, să-i transmită agenda fiecărei ședințe a Guvernului.
„În vederea exercitării prerogativelor stabilite de art. 87 din Constituție, vă solicit să îmi transmiteți agenda de lucru a fiecărei ședințe a Guvernului. Învederez că obligația comunicării este prevăzută de art. 39 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009”, scrie în solicitarea președintelui.
Mai precis, în acea hotărâre de Guvern scrie că agenda de lucru a ședinței Guvernului se comunică tuturor membrilor Executivului, conducătorilor altor autorități publice interesate și altor participanți la ședința Guvernului. Acest lucru se face cu cel puțin 24 de ore înainte de ziua în care se ține ședința Guvernului.
Interesul șefului statului pentru agendele ședințelor Guvernului vine în contextul în care guvernanții vorbesc despre adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru amnistie și grațiere, conform Mediafax.
Comentarii articol (0)