Adormirea Maicii Domnului, care se sărbătorește anual în data de 15 august, este o zi liberă legală, conform Codului muncii. Cu această ocazie, salariații din domeniul public și cei din domeniul privat primesc timp liber de la angajatori.
Anul acesta, Sfânta Maria este azi, joia, astfel că salariații de la privat au primit liber, însă apoi trebuie să revină mâine la lucru.
În cazul bugetarilor însă, Guvernul a dat o zi liberă suplimentară pe 16 august, pentru a face o punte între Sfânta Maria și weekend. Astfel, bugetarii beneficiază de o minivacanță de patru zile consecutive.
Desigur, fiecare angajator privat poate să dea liber salariaților proprii pe 16 august. Această zi liberă suplimentară trebuie recuperată ori prin muncă într-o zi de sâmbătă, ori prin prelungirea zilnică a programului de lucru.
În afară de Adormirea Maicii Domnului, pe final de an vom mai avea, ca sărbători legale, Sfântul Andrei (30 noiembrie, sâmbătă), Ziua Națională (1 decembrie, duminică) și prima și a doua zi de Crăciun (25 și 26 decembrie, miercuri și joi).
Totuși, activitatea anumitor locuri de muncă nu poate fi întreruptă în zilele de sărbătoare legală. Mai precis, este vorba de unitățile sanitare, de unitățile de alimentație publică și de locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.
În aceste cazuri, Codul muncii prevede că salariaților li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca din zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază de minimum 100% din salariul de bază.
Atenție! Angajatorii care nu dau liber în zilele nelucrătoare sau care nu recompensează munca în timpul acestora riscă amenzi de mii de lei din partea inspectorilor muncii.
Comentarii articol (1)