Toate tipurile de semnături electronice ar putea căpăta aceeași valoare legală. Consecințele pot fi grave

În momentul de față, există trei tipuri de semnături electronice - simple, avansate și calificate, conform Regulamentului european nr. 910/2014, care se aplică direct inclusiv în România.

Însă numai semnătura electronică calificată este considerată, din punct de vedere legal, echivalentul semnăturii de mână. Asta deoarece semnătura calificată îndeplinește anumite condiții ce asigură o legătură directă și neîndoielnică între identitatea reală a unei persoane și identitatea sa electronică.

Evident, orice tip de semnătură electronică poate avea efecte juridice și poate fi folosit ca probă în procedurile judiciare, însă regulamentul prevede clar că numai semnătura electronică calificată este echivalentul semnăturii de mână. Semnătura electronică simplă și semnătura electronică avansată pot fi folosite fără probleme între părți, însă, deoarece au un nivel scăzut de securitate, acestea nu sunt recomandate pentru acte importante, cum ar fi contractul de muncă, contractul comercial/de prestări de servicii sau contractul de credit.

„Unei semnături electronice nu i se refuză efectul juridic și posibilitatea de a fi acceptată ca probă în procedurile judiciare doar din motiv că aceasta este în format electronic sau că nu îndeplinește cerințele pentru semnăturile electronice calificate. O semnătură electronică calificată are efectul juridic echivalent al unei semnături olografe. O semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat eliberat de un stat membru este recunoscută drept semnătură electronică calificată în toate celelalte state membre”, scrie, mai precis, la articolul 25 al actului normativ.

Semnăturile electronice simple și cele avansate nu sunt îndeajuns de sigure pentru a fi considerate de aceeași valoare cu semnăturile electronice calificate.

Totuși, două proiecte legislative aflate acum în dezbaterile parlamentarilor ar putea schimba radical aceste lucruri, deoarece prevăd ca toate tipurile de semnături electronice să capete exact aceeași valoare legală. Adică să capete valoarea pe care o au acum semnăturile calificate. Unul dintre proiecte a fost respins de Senat și acum se află la Camera Deputaților, iar celălalt a fost adoptat de Senat și se află tot la deputați. În cazul ambelor propuneri legislative, Senatul este prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaților este Cameră decizională. Asta înseamnă că, indiferent de votul senatorilor, deputații sunt cei care vor decide dacă proiectele se vor aplica și sub ce formă.

Această propunere de echivalare a tuturor tipurilor de semnături electronice cu semnătura olografă poate crea mari probleme, dacă ajunge să se aplice. Asta ar însemna că aproape oricine ar putea emite semnături electronice pe care să le folosească ilegal în numele altor persoane, trase la răspundere fiind tocmai persoanele cărora li s-a furat identitatea.

Practic, în prezent, o semnătură electronică calificată este emisă în baza unei semnături electronice avansate și a unui certificat calificat emis de o firmă autorizată, cu ajutorul unui dispozitiv calificat. Așadar, o semnătură electronică avansată nu poate fi considerată echivalentul unei semnături de mână, pentru că aceasta mai are nevoie de celelalte două elemente (certificatul și dispozitivul) pentru ca identitatea reală a unei persoane să fie strâns legată de identitatea ei electronică. Cu atât mai puțin se poate discuta despre punerea semnăturii simple pe picior de egalitate cu semnătura calificată.

De asemenea, dacă în cazul unei semnături calificate sarcina de a demonstra valoarea acesteia revine prestatorului, pentru celelalte tipuri de semnături această sarcină revine cetăţeanului - o vulnerabilitate care nu poate fi în avantajul nimănui.

Pe deasupra, din punctul de vedere al Guvernului referitor la primul proiect legislativ, reiese că nu se poate stabili ca toate tipurile de semnături electronice să aibă exact aceeași valoare legală.

Proiectele se abat de la regulile europene pe care se presupune că le transpun

O altă problemă majoră a celor două proiecte legislative este că acestea se „întind” mai mult decât trebuie. Concret, regulamentele europene se aplică direct în toate statele membre ale Uniunii Europene, fără să fie nevoie de transpunerea lor internă prin lege sau ordonanță.

Practic, Regulamentul 910/2014 lasă României doar anumite aspecte specifice pentru a fi reglementate, dacă este nevoie, prin lege sau ordonanță. Însă în niciun caz autoritățile de la noi n-au voie să stabilească prevederi ce vin în contradicție cu regulamentul european, aspect subliniat și de Executiv.

Asta înseamnă că, dacă parlamentarii nu vor ca România să riște sancționarea de către autoritățile europene, în urma unei proceduri de infringement, parlamentarii trebuie să renunțe la ideea de a da aceeași valoare legală tuturor tipurilor de semnături electronice.

În cazul ambelor propuneri legislative, Senatul este prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaților este Cameră decizională. Asta înseamnă că, indiferent de votul senatorilor, deputații sunt cei care vor decide dacă proiectele se vor aplica și sub ce formă.

Oricum, clar este că din Parlament poate ieși o singură lege care să facă referire la Regulamentul 910/2014, iar aceasta ar trebui să stabilească numai aspectele lăsate de UE la latitudinea României.

Atenție! Recent, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat un proiect de ordonanță pentru a face posibilă introducerea semnăturii electronice în actul electronic de identitate, însă propunerile vin, de asemenea, în contradicție cu regulile europene în domeniu. Practic, autoritățile vor o semnătură electronică emisă de minister (necalificată) care să fie echivalentul semnăturii de mână.

Potrivit expunerilor de motive ale celor două proiecte de legi, inițiatorii spun că prevederile propuse sunt pentru a umple lacunele legislației actuale, pentru a rezolva unele probleme identificate pe piață, dar și pentru a ușura accesul persoanelor obișnuite la semnătura electronică.

În plus, inițiatorul celui de-al doilea proiect de lege spune că actul este necesar pentru a adopta programele de digitalizare ale autorităților, astfel că trebuie stabilit exact ce efecte juridice au diferitele tipuri de semnături electronice. De asemenea, acesta mai spune că semnătura avansată și cea calificată sunt destul de asemănătoare pentru a fi puse pe același palier, iar semnătura simplă poate fi echivalată fără probleme cu semnătura de mână de pe înscrisurile sub semnătură privată.

„Faptul că, în esență, semnătura calificată are la bază semnătura avansată este un indiciu cu privire la potențialul de securitate suficient de ridicat al semnăturii avansate, caz în care legiuitorul român ar putea cu ușurință să elaboreze norme, în dreptul intern, prin care să reglementeze emiterea acestui tip de semnătură în condiții de securitate optime. (...) Norma generală de drept nu impune, de plano, nicio condiție suplimentară pentru ca înscrisul sub semnătură privată să producă efecte, indiferent de suportul material pe care se află. (...) Așadar, fie că suntem în prezența unui înscris pe suport hârtie (semnat olograf), fie că suntem în prezența unui înscris în formă electronică (semnat cu o semnătură electronică), efectul său juridic este același: face dovada între părți dacă este recunoscut de partea căreia i se opune sau dacă este socotit de lege ca recunoscut”, precizează inițiatorul celui de-al doilea proiect.

Important! Redacția avocatnet.ro a încercat să obțină mai multe detalii de la inițiatorii celor două proiecte, despre motivele pentru care au propus aceste chestiuni. Însă fără succes - aceștia n-au răspuns solicitărilor noastre până acum.

Drept la replică - adăugat în 14 iulie 2020

La articolul de mai sus, publicat în 7 februarie 2020, trei asociații patronale, ANIS - Asociația patronală a industriei românești de software și servicii, CPBR - Consiliul Patronatelor Bancare din România și Confederația Patronală Concordia, și-au exprimat poziția față de subiectul adus în discuție în acest material. În virtutea reflectării tuturor punctelor de vedere, redăm această opinie integral mai jos așa cum a fost remisă pe e-mail redacției avocatnet.ro, cu mențiunea că această opinie nu reflectă neapărat și modul în care redacția avocatnet.ro înțelege și interpretează aspectele legislative aduse în discuție:

Regulamentul eIDAS stabileste un element comun minim la nivel unional in ceea ce priveste semnaturile electronice, acordand semnaturii electronice calificate efecte juridice similare cu semnatura olografa si instituind obligatia recunoasterii acestei semnaturi in orice stat membru:

• O semnatura electronica calificata are efectul juridic echivalent al unei semnaturi olografe – art 25 alin 2
• Semnatura electronica calificata bazata pe un certificat calificat eliberat de un stat membru este recunoscuta drept semnatura electronica calificata in toate celelalte state membre – art. 25 alin 3 

In acelasi timp insa, legiuitorul european lasa la latitudinea fiecarui stat membru reglementarea celorlalte doua tipuri de semnaturi electronice (semnaturi electronice si semnaturi electronice avansate):

• Pentru a contribui la utilizarea transfrontaliera generala a serviciilor de incredere, ar trebui sa fie posibila utilizarea acestora ca probe in procedurile judiciare in toate statele membre. Efectul juridic al serviciilor de incredere trebuie definit de dreptul intern, cu exceptia cazului in care in prevede asltfel in prezentul regulament – pct. 22 din Preambul
• Deşi un nivel ridicat de securitate este necesar pentru a asigura recunoaşterea reciprocă a semnăturilor electronice, (...), semnăturile electronice cu un nivel mai scăzut de asigurare a securităţii ar trebui să fie, de asemenea, acceptate – pct 48 din Preambul
• Efectul juridic al semnaturilor electronice se defineste in dreptul intern, cu exceptia cerintei prevazute in prezentul regulament, conform careia o semnatura electronica calificata ar trebui sa aiba efecte juridice echivalente cu cele ale semnaturii olografe – pct. 49 din Preambul
• Unei semnături electronice nu i se refuză efectul juridic şi posibilitatea de a fi acceptată ca probă în procedurile judiciare doar din motiv că aceasta este în format electronic sau că nu îndeplineşte cerinţele pentru semnăturile electronice calificate - art. 25 alin. (1)

Regulamentul 910/2014 ("regulamentul EIDAS") stabilește valoarea juridică a semnăturii calificate ca fiind egală cu cea olografă la articolul 25 aliniatul 2, fără a impune exclusivitatea semnăturii calificate. Mai mult, la același articol, aliniatul 1, se prevede explicit că absolut toate semnăturile electronice (deci și cele simple, și cele avansate) au o anumită valoare juridică, "chiar dacă nu îndeplinesc cerințele pentru semnăturile electronice calificate".

Ce fel de valoare juridică au celelalte două tipuri de semnături (simplă și avansată) depinde exclusiv de legislația internă a statelor membre.  Așadar România poate decide, dacă dorește, să echivaleaze chiar și semnătura electronică simplă (cea generată cu PGP pe laptopul propriu) ca fiind echivalentă cu semnătura olografă. Articolul 25 alin 2 nu interzice acest lucru ci doar obligă statele membre să nu refuze echivalarea semnăturilor calificate cu cele olografe.

Un alt argument fals este că:

- documentele românești semnate cu alte tipuri de semnături decât cele calificate nu vor fi recunoscute în celelalte țări UE;

- cetățenii români care vor dori să  acceseze serviciile publice electronice din alte state UE, nu vor putea să o facă dacă nu vor avea certificate calificate.

Și acest argument este absolut incorect pentru că la art 25 alin. 1 se spune explicit că documentele electronice semnate cu orice tip de semnătură electronică au valoare juridică (instanța urmând să decidă ce fel de valoare, dar interzicându-se instanței să nu le dea nicio valoare) iar articole 7-9 stabilesc procedurile care trebuie urmate de statele membre pentru ca alte semnăturile de orice tip să fie recunoscute reciproc în sistemele care livrează servicii publice electronice.

Concluzii:

1) România poate stabili prin legislație internă dacă dă valoare de semnătură olografă altor tipuri de semnături electronice;

2) Valoarea juridică a documentelor semnate cu alte tipuri de semnături electronice va fi în România cea stabilită de legea română, iar în străinătate cea decisă de legile și instanțele de acolo. Dar indiferent cum ar fi formulate legile străine, documentele respective nu vor putea fi respinse doar pe motiv că nu sunt semnate cu semnături calificate;

3) Respectând prevederile art 7-9 din regulament, România se poate asigura că cetățenii români care folosesc certificate avansate vor putea accesa serviciile publice electronice străine.