Se aplică deja:
1. Amânarea primei plăți anuale a impozitelor locale și reduceri pentru plata impozitelor pe afacere pentru trimestrul I. Impozitele locale pentru clădiri, terenuri și autovehicule se plătesc anual în două tranșe - la 31 martie și la 30 septembrie. Conform Ordonanței de urgență a Guvernului 29/2020, primul termen a fost amânat pentru 30 iunie 2020. De asemenea, cei care plătesc integral impozitele locale până la noul termen pot beneficia de reducerea de până la 10%. Pentru ca această măsură să se aplice nu mai este necesar nimic altceva în afară de ordonanța deja dată. În același timp, OUG 33/2020 prevede că firmele care-și plătesc impozitul pe profit și cel micro, pentru primul trimestru din 2020, până la 27 aprilie, primesc o reducere autocalculată de până la 10%. Măsura se aplică direct, fără alte formalități.
2. Iertarea de dobânzi și penalități și suspendarea popririlor bancare - ambele prevăzute de OUG 29/2020. Pentru obligațiile fiscale care devin scadente începând cu data de 21 martie 2020, dacă nu sunt achitate până după 30 de zile de la încetarea stării de urgență, autoritățile nu stabilesc dobânzi și penalități de întârziere. În același timp, nu se mai fac popriri pentru creanțele bugetare. Ambele măsuri sunt aplicate automat de către autoritățile locale și de către bănci, fără să mai fie nevoie de vreo formalitate suplimentară.
3. Subvenționarea indemnizațiilor de șomaj tehnic (75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut). Această măsură prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului 30/2020 mai necesita apariția a trei documente oficiale pentru operaționalizarea efectivă a procedurii de solicitare a șomajului tehnic pe banii statului, incluse într-un ordin al Ministerului Muncii. Documentele au fost oficializate în ultima zi a lunii martie, pentru ca solicitările să poată fi transmise începând cu data de 1 aprilie.
4. Subvenționarea indemnizațiilor pentru liberele părinților. Guvernul a venit cu unele modificări și reguli de aplicare pentru Legea 19/2020, cea care prevede că, în cazul salariaților părinți care au copii de până la 12 ani, care au cursurile școlare suspendate, angajatorul dă libere plătite cu 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut. Practic, angajatorul plătește sumele și apoi decontează de la stat indemnizațiile nete. Și această măsură mai necesita un ordin, dar al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, care a apărut între timp.
5. Subvenția pentru PFA-urile și alți profesioniști care-și încetează activitatea. Subvenția este de 4.072 de lei și este acordată PFA-urilor (dar nu numai) care-și întrerup activitatea în perioada stării de urgență, măsura fiind prevăzută de OUG 30/2020. Deși inițial procedura nu era detaliată, autoritățile au revenit cu modificări și au rezolvat, astfel, problema.
6. Amânarea plății chiriei și a utilităților pentru IMM-uri și profesioniști. O altă măsură importantă din OUG 29/2020 vizează IMM-urile și profesioniștii care-și întrerup activitatea, în timpul stării de urgență, din cauza deciziilor autorităților publice. Aceștia beneficiază de amânarea plății chiriilor pentru sediul social și sediile secundare, dar și de amânarea plății utilităților, însă numai dacă obțin certificatul de stare de urgență de la Ministerul Economiei. Din moment ce procedura de obținere a certificatului a fost oficializată și o aplicație pentru solicitări a fost pusă în funcțiune, și această facilitate poate fi accesată.
7. Amânarea ratelor la creditele bancare. OUG 37/2020 este actul normativ care a stabilit că firmele își pot amâna ratele la creditele bancare cu până la nouă luni, dar nu mai mult de finele anului curent. Din moment ce normele de aplicare au fost oficializate recent prin hotărâre a Guvernului, mecanismul poate fi accesat deja.
Încă nu se aplică:
Credite garantate de stat pentru IMM-uri, cu dobândă subvenționată. În fine, o altă măsură majoră prevăzută de OUG 29/2020 este cea a creditelor pentru IMM-uri, pentru finanțarea capitalului de lucru sau pentru investiții, în condiții avantajoase, care a mai fost modificată încă o dată între timp. Pentru ca măsura să se aplice, este nevoie de unele reglementări suplimentare.
Important! IMM-urile sunt întreprinderile care au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250 și care au o cifră de afaceri anuală netă de maximum 50 de milioane de euro (echivalent în lei) sau care dețin active totale de maximum 43 de milioane de euro (echivalent în lei), potrivit Legii 346/2004. O întreprindere este considerată orice afacere autorizată pentru activități de producție, comerț sau prestări de servicii, prevede aceeași lege - adică, mai precis, societățile, PFA-urile, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, dar și ONG-urile care desfășoară activități economice.