1. Situațiile financiare pentru 2019, amânate. Conform Ordonanței de urgență 48/2020, termenul pentru depunerea bilanțurilor pe anul trecut a fost mutat din data de 29 mai 2020 pe data de 31 iulie 2020.
2. Rambursările de TVA se fac cu control ulterior. Prin derogare de la regulile cunoscute de procedură fiscală, rambursările de TVA se fac, ca regulă generală, numai cu control ulterior. Însă există unele excepții, cum ar fi firmele cu infracțiuni în cazierul fiscal. Regula se aplică în timpul stării de urgență și încă 30 de zile după.
3. Impozit specific mai mic pentru anul 2020. Plătitorii de impozit specific, adică cei din domeniul turismului și din domeniul alimentației publice, vor achita o sumă redusă. Mai precis, la stabilirea impozitului pe 2020 n-o să se ia în calcul perioada în care afacerile și-au întrerupt activitatea, în timpul stării de urgență. Pentru a accesa facilitatea, firmele vor avea nevoie însă de certificatul de stare de urgență.
4. Eșalonările la plată: fără dobânzi și penalități. Apoi, ordonanța mai prevede că, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare, nu se vor calcula și datora dobânzi și penalități. Practic, se va reface graficul de eșalonare. Regula se aplică în timpul stării de urgență și încă 30 de zile după.
5. Noi suspendări privind executările silite. Se suspendă, mai exact, trimiterea de somații de plată și licitațiile pentru executarea silită a datornicilor, dar numai în cazul creanțelor bugetare. Excepție fac creanțele bugetare provenite din infracțiuni. Regula se aplică în timpul stării de urgență și încă 30 de zile după.