Curtea a dat decizia de neconstituționalitate marți, însă nu a oferit explicații suplimentare. Sesizarea Curții a fost făcută de Guvern, care a susținut, pe de o parte, că măsura suspendării tuturor popririlor în materie civilă nu a fost votată în ambele Camere, încălcându-se astfel principiul bicameralismului parlamentar, iar, pe de altă parte, că are un conținut neclar, imprecis și impredictibil.
Concret, deputații votaseră, printr-un proiect de lege să faciliteze pentru datornicii executați silit prin poprire, suspendarea tuturor popririlor în civil până la 1 septembrie. Măsura nu a fost, inclusă, inițial, în proiectul de lege, care vizează aprobarea Ordonanței de urgență nr. 48/2020, dar a fost adăugată printr-o serie de amendamente. Tocmai aceasta a fost și una dintre criticile Guvernului la CCR.
Practic, parlamentarii au dorit să suspende popririle în ceea ce privește creanțele civile și comerciale ale datornicilor, iar acest lucru ar fi avut loc diferit, în funcție de momentul declanșării popririi:
- dacă a fost declanșată procedura de poprire deja, dar ulterior datei de 16 martie (momentul instituirii stării de urgență), aceasta va fi suspendată - odată ce va intra în vigoare proiectul de lege - până în 1 septembrie 2020;
- dacă încă nu a fost declanașată procedura de poprire, aceasta nu va putea fi declanșată (ulterior intrării în vigoare a proiectului de lege), până la 1 septembrie 2020;
Proiectul adoptat mai precizează că „[m]ăsurile dispuse anterior nu se aplică în cazul executărilor silite privind creanțele civile sau comerciale ce au drept titlu hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală pentru soluționarea laturii civile a cauzei”, însă formularea e neclară (nu reiese, cu exactitate, la ce se referă termenul „anterior”), textul putând fi interpretat în mai multe moduri.
În privința situațiilor în care vor trebui suspendate măsurile de executare silită prin poprire, suspendarea va avea loc de drept, adică debitorii nu vor fi nevoiți să întreprindă ei nicio acțiune.
Atenție! Facilitatea nu se mai poate aplica, proiectul trebuind să treacă din nou prin Parlament pentru a remedia aspectele criticate de CCR. La acest moment însă e greu de spus și când anume ar putea să își reia parcursul legislativ, întrucât Parlamentul ar trebui să așepte mai întâi motivarea CCR. Dat fiind că suntem la jumătatea lunii iulie, e posibil ca măsura, chiar dacă va trece de Parlament și va deveni lege, să intre în vigoare mult prea târziu.
Comentarii articol (0)