Legea nr. 151/2020 a introdus în Codul muncii mai multe criterii de discriminare și noțiunile de hărțuire la locul de muncă, victimizare și discriminare prin asociere, precum și o amendă de la 1.000 la 20.000 de lei pentru discriminarea la muncă. Discriminarea la locul de muncă, la modul general, inclusiv concedierea pe criterii discriminatorii erau interzise în Codul muncii și înainte. Însă nu exista o sancțiune specială pentru discriminare (existau și există, încă, amenzi în OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare).
În completarea acesteia vine din urmă o altă lege, încă nepromulgată, ce prevede că angajatorii vor putea fi obligaţi în instanţă să acorde daune compensatorii şi morale salariaţilor care au fost hărţuiți moral la locul de muncă. Mai mult, firmele vor fi obligate să le plătească angajaților hărțuiți consilierea psihologică. În România, noţiunea de „hărţuire morală la locul de muncă” nu se regăseşte ca atare în niciun act normativ, dar salariații au mai câștigat până acum procese cu angajatorii pe cazuri de hărțuire psihologică.
Practic, cele două legi vin să completeze cadrul legislativ din domeniul muncii și, deși nu impun expres niște obligații imediate de luat de către angajatori, ele insinuează necesitatea unui angajament mai mare de luat de către firme în combaterea fenomenului hărțuirii la locul de muncă.
Analizând recentele modificări, precum și proiectul care încă așteaptă să devină lege, președintele Uniunii Naționale a Experților în Legislația Muncii, Corneliu Bențe, spunea că nu e cazul de a trece la modificări în regulamentele interne pentru a le adapta noilor prevederi, dar reamintea obligația firmelor de a-și instrui angajații în acest domeniu pentru a preveni astfel de fapte, precum și toate obligațiile ce revin firmelor în materia egalității de șanse.
De anul trecut, toți angajatorii, indiferent de domeniul în care activează și de numărul de angajați, au fost obligați să facă eforturi suplimentare pentru a asigura egalitatea de șanse și de tratament. De pildă, să introducă explicit în regulamentele interne că faptele de discriminare pe criteriul sex sunt interzise, să facă informări între salariați și să pună la punct mecanismul intern prin care angajatorii sunt sesizați cu privire la situațiile de încălcare a egalității de șanse și de tratament. De asemenea, politica internă privind hărțuirea la muncă este obligatorie pentru angajatori.