În primul rând, Ordinul ministerului muncii nr. 1.376/2020, apărut joi în Monitorul Oficial nr. 832, stabilește care sunt echipamentele ce se pot cumpăra din ajutorul financiar de la stat în valoare de 2.500 lei, bani pe care angajatorii îi primesc pentru fiecare salariat ce lucrează de la distanță, așa cum stabilește OUG 132/2020.
Mai exact, potrivit acestui ordin, banii de la stat vor putea fi folosiți pentru a cumpăra:
- sisteme de calcul tip laptop/ notebook;
- tablete;
- smartphone;
- echipamente periferice de intrare şi ieşire aferente echipamentelor de mai sus;
- dispozitive necesare conectării la internet a acestora;
- licenţe aferente sistemelor de operare şi aplicaţiilor software pentru echipamentele necesare desfășurării activităţii în regim de telemuncă.
Apoi, ordinul stabilește că, pentru a putea beneficia de ajutorul financiar în valoare de 2.500 de lei pentru fiecare telesalariat, angajatorii acestora trebuie să transmită, prin mijloace electronice, următoarele documente la agenţiile de muncă judeţene competente:
- o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal;
- o declaraţie pe propria răspundere, dată prin reprezentantul legal;
- lista telesalariaţilor pentru care se solicită acordarea banilor.
În cazul în care autoritățile găsesc inadvertențe în documentele depuse sau informațiile transmise sunt incomplete, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă vor cere “angajatorilor clarificări scrise şi/sau prezentarea de documente suplimentare”.
Ulterior, în termen de zece zile de la depunerea corectă a tuturor actelor, autoritățile vor face plata sumelor rezultate din calcule, în ordinea depunerii cererilor, prin virament în conturile deschise de angajatori la bănci. În termen de 30 de zile de la primirea banilor, angajatorii trebuie să transmită autorităților, tot prin mijloace electronice, o serie de documente justificative:
- facturile fiscale emise de către furnizorii de bunuri şi servicii tehnologice;
- bonurile fiscale sau extrasele de cont care să ateste plata acestor facturi;
- fişele de evidenţă a materialelor de natura obiectelor de inventar date în folosinţa telesalariaţilor;
- bonurile de mişcare a mijloacelor fixe date în folosinţa salariaţilor;
- situaţia cu serviciile tehnologice pe care angajatorul le asigură fiecărui telesalariat.
În cazul în care nu transmit autorităților documentele justificative de mai sus, angajatorii vor fi nevoiți ca, în cel mult 30 de zile de la data expirării termenului pentru depunerea actelor, să restituie integral suma acordată, în conturile de trezorerie ale agențiilor de muncă.