Ulterior finalizării inspecției, organele fiscale au emis, cum se întâmplă de obicei, o decizie de impunere, prin care au stabilit obligații fiscale principale și accesorii de plată. Contribuabilul a depus o cerere întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 44/2015, pentru a beneficia de facilitățile fiscale prevăzute aici. Mai exact, actul normativ menționat vorbea de amnistie și detalia condițiile în care întreprinderile puteau beneficia de anularea dobânzilor și penalităților de întârziere în cotă de 54,2% - dacă:
- înregistrau obligații fiscale principale restante la data de 30 septembrie 2015; sau
- la data de 21 octombrie 2015 existau inspecții fiscale în derulare, în urma cărora se emiteau decizii de impunere.
Practic, cererea de anulare a obligațiilor fiscale accesorii a fost respinsă de către organele fiscale exclusiv pentru faptul că respectivul contribuabil nu avea în curs de desfășurare o inspecție fiscală la data intrării în vigoare a ordonanței.
După parcurgerea procedurii plângerii prealabile, contribuabilul s-a adresat instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului său, invocând nerespectarea termenului de 45 de zile în care decontul de TVA ar fi trebuit soluționat și început controlul fiscal anticipat.
Echipa Radu și Asociații, condusă de către Emanuel Băncilă, partener în cadrul Radu și Asociații și EY Law, și compusă din Alex Slujitoru, director, și Andrei Boian, avocat senior, a arătat că încadrarea organelor fiscale în termenul de 45 de zile atât în ceea ce privește soluționarea decontului, cât și în ceea ce privește începerea controlului fiscal ar fi dus la situarea contribuabilului în oricare dintre cele două ipoteze aplicabile alternativ pentru a i se acorda amnistia, adică:
- înregistrarea de obligații fiscale restante la data la 30 septembrie 2015; respectiv
- existența unei inspecții fiscale în desfășurare la 21 octombrie 2015.
Tot Curtea de Apel București a reținut că termenele și condițiile de acordare a facilităților fiscale care se raportează la alte instituții juridice (inspecția fiscală sau soluționarea unei cereri) au în vedere prezumția respectării tuturor reglementărilor care guvernează respectivele instituții, fapt ce ar fi plasat contribuabilul în una dintre cele două ipoteze ce ar fi dus la acordarea facilităților fiscale prevăzute de OUG nr. 44/2015.
Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, respingând recursul ANAF, confirma că, prin modul de abordare a cererii contribuabilului, ANAF nu face altceva decât să instituie, prin propriul comportament, reguli/condiționări noi, sui generis, pentru acordarea facilităților fiscale.
Comentarii articol (0)