Concret, e vorba de Decizia președintelui ADR nr. 564/2021, publicată miercuri în Monitorul Oficial nr. 1119. Aceasta prevede normele privind cerințele tehnice și de securitate minime privind procedurile de identificare a persoanei la distanță folosind mijloace video de către furnizorii de servicii de identificare, ca formă a „identificării electronice” definite în Regulamentul eIDAS.
Cine e furnizorul de servicii de acest fel? Definiția din decizie ne arată că poate fi vorba de un privat sau de o entitate publică („prestatorii de servicii de încredere, prestatorii de servicii de plată, instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, organismele din sectorul public, terțul de verificare a identității”).
„Impactul social direct vizează faptul că persoanele fizice sau reprezentanții persoanelor juridice vor putea fi identificate/identificați la distanță, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la operatorul economic sau la ghișeele clasice ale instituțiilor publice pentru identificare și înrolare în sistemele ce pun la dispoziție servicii online. Totodată, procedura de identificare la distanță prin mijloace video va aduce un beneficiu persoanelor cu dizabilități motorii, întrucât nu mai este necesară deplasarea acestora”, scria în nota de fundamentare ce însoțea proiectul repus în dezbatere în februarie - doar că normele nu au mai fost adoptate ca ordonanță, ci ca simplă decizie a ADR.
„(...) activitatea de identificare a persoanei la distanță prin mijloace video de către furnizori de servicii de identificare a persoanei la distanță prin mijloace video, înregistrați în România, se poate efectua numai după obținerea avizului emis de către Autoritatea pentru Digitalizarea României”, scrie în recenta decizie, avizul urmând să fie obținut în 30 de zile calendaristice de la depunerea documentației complete. Documentul oferă definiții pentru prestatorul de servicii de încredere, pentru serviciul de încredere / calificat.
Pentru verificarea identităţii persoanei se vor utiliza atât documente de identificare (cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau paşaportul), a căror imagine va fi capturată online, cât şi de date sau informaţii obţinute din surse credibile şi independente, în baza acordurilor/parteneriatelor încheiate între instituţii/deţinători de baze de date private (Direcţia Generală de Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Inspectoratul General pentru Imigrări, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, alte autorităţi publice, operatori economici care deţin baze de date private cu informaţii de la autorităţi publice, rapoarte de audit, documente fiscale, extrase de cont) şi furnizori de servicii de identificare.
Consultarea surselor menţionate anterior se va face numai după obţinerea acordului persoanei care solicită verificarea identităţii online. Datele şi informaţiile obţinute în procesul de identificare nu vor putea fi utilizate dacă persoana în cauză nu va fi informată sau nu îşi va da acordul pentru consultarea surselor menţionate anterior. De asemenea, înainte să demareze procedura de identificare a persoanei, aceasta trebuie să își dea expres și clar acordul atât pe procedură, cât și pentru realizarea de fotografii și/sau capturi de imagine ale sale și ale documentului de identitate.
Deși inițial erau prevăzute condiții mai stricte privind personalul care va realiza verificările, în decizia publicată miercuri scrie doar că aceștia vor trebui instruiți anual, participând la programe de pregătire oferite de terți sau la nivel intern.
„Dacă nu sunt îndeplinite condițiile tehnice necesare desfășurării corespunzătoare a procesului de verificare a identității, de exemplu: în cazuri de calitate slabă a imaginii, condiții slabe de lumină sau sunet ori întreruperi în transmisia video, procesul de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video trebuie întrerupt, urmând a se relua”, mai scrie în decizie.
De asemenea, întregul proces de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloacele video, în toate etapele sale, va trebui înregistrat și păstrat.
Pentru context, e bine de știut că, în momentul de față, Fiscul pune la dispoziție un serviciu de verificare video a identității persoanelor fizice și juridice pentru a valida conturile nou-create în Spațiul Privat Virtual. Spațiul Privat Virtual este folosit de contribuabili pentru a cere și a depune documente la Fisc, dar și pentru plata taxelor și impozitelor.