Legea de aprobare a OUG nr. 132/2020 a apărut miercuri în Monitorul Oficial, iar sâmbătă modificările la mecanismul Kurzarbeit devin oficiale, dar aplicarea acestora trebuie dublată de adoptarea unei HG pentru punerea în aplicare (termen: 30 de zile).
Deputații au scos din textul ordonanței referirea la transmiterea modificărilor în Revisal (decizia angajatorului privind reducerea timpului de muncă) - asta, "având în vedere că registrul general de evidenţă a salariaţilor nu este actualizat astfel încât să permită angajatorilor înscrierea reducerii timpului de muncă potrivit prezentei ordonanţe".
Doar că până acum s-au făcut deja modificări în Revisal de către cei interesați să aplice mecanismul. În legea de aprobare nu scrie nimic referitor la modificările deja operate, în sensul că ar fi necesară revenirea la situația anterioară, dar mulți o vor face, probabil, fără să aștepte momentul când oricum se întorceau la situația anterioară pentru că nu mai aplicau mecanismul.
"În cazul celor care au transmis deja modificările în Revisal nu este necesară revenirea, dar cel mai probabil vor dori să facă acest lucru. Oricum legea va produce efecte pentru viitor, iar pentru perioada anterioară vor fi avute în vedere dispozițiile OUG 132 de dinaintea legii de aprobare. Ținând cont și de procedura neclară în ceea ce privește modificarea caracterului contractului din normă întreagă în timp parțial, cred că cea mai bună variantă este revenirea la normă întreagă și operate, ulterior, modificările conform legii.
La fel de probabil este ca angajatorii să modifice, după promulgarea legii și publicarea ei în Monitor, modul de repartizare a zilelor pe toată durata lunii, fiind eliminată condiția celor cinci zile consecutive, având astfel o flexibilitate extinsă", a explicat pentru redacția noastră Dan Năstase, consilier juridic specializat în relații de muncă.
Deputații au inclus în ordonanță inclusiv faptul că solicitările întârziate vor fi luate în calcul pentru decontări. Practic, banii vor veni, chiar dacă mult mai târziu, dar vor veni. Modificările făcute de deputați vor permite inclusiv celor care nu s-au convins până acum să aplice mecanismul să obțină decontările din urmă.
"În situaţia în care cererea este depusă de către angajator la o dată ulterioară celei prevăzute la alin.(2) (data de 25 a lunii - n.red.), suma aferentă lunii pentru care se face solicitarea se decontează în luna următoare", scrie în articolul nou-introdus de deputați.