Pentru a veni în întâmpinarea celor care lucrează în domeniul resurselor umane, am consultat un specialist pentru a afla ce trebuie modificat în cadrul contractelor aflate în derulare și care ar fi cel mai ușor mod de realizare.
Mai exact, prima noutate face referire la persoanele prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Această lege stabilește că persoanele în vârsta de până la 35 de ani trebuie să adere la un fond de pensii administrat privat, în timp ce persoanele de până în 45 de ani pot opta pentru aderarea la un astfel de fond, nefiind, însă, obligate să facă asta.
“În ceea ce privește includerea obligației angajatorului de a informa angajatul cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat, toate CIM-urile aflate în derulare trebuie modificate pentru a cuprinde această mențiune. Chiar dacă, în concret, informarea se va realiza doar în legătură cu salariații care sunt obligați să adere la un fond de pensii administrat privat, această obligație este asumată de către angajator cu privire la toți salariații în cazul în care sfera salariaților obligați să adere la un fond de pensii administrat privat va fi modificată/ extinsă prin lege”, a explicat, pentru avocatnet.ro, Kira Bujduveanu, Associate la Biriș Goran.
Astfel, chiar dacă noutatea vizează doar anumiți salariați, această schimbare ar trebui aplicată tuturor CIM-urilor, indiferent de vârsta salariatului.
Pentru cea de-a doua noutate, respectiv includerea unei scurte descrieri a postului, Kira Bujduveanu afirmă că nu este necesară modificarea CIM-urilor în derulare pentru:
- angajatorii care nu se încadrează în sfera microîntreprinderilor cu până la nouă salariați și
- angajatorii care se încadrează în sfera microîntreprinderilor cu până la nouă salariați, care au încheiat CIM-uri la care au anexat fișa postului și nu mai doresc modificarea acestui punct.
Poți descărca de aici modelul oficial a contractului individual de muncă, actualizat cu modificările recente.
Cum se pot face modificările prezentate anterior astfel încât să nu fie un proces de durată? Specialista afirmă că cel mai ușor ar fi prin acte adiționale semnate electronic.
“Pentru modificarea CIM-urilor, o variantă facilă ar fi încheierea unor acte adiționale prin utilizarea semnăturilor electronice de către angajator și salariat, conform procedurii implementate de către angajator cu privire la utilizarea semnăturii electronice și potrivit dispozițiilor legale prevăzute în Codul Muncii”, a mai spus Kira Bujduveanu, Associate la Biriș Goran.
Important! Este nevoie să reamintim faptul că atât angajatorul, cât și salariații trebuie să semneze electronic documentele de muncă pentru ca acestea să fie valide, neputând exista pe un act de muncă o semnătură electronică și una olografă. Firmele care încă nu au implementat folosirea semnăturii electronice în relațiile de muncă trebuie să știe că, mai nou, costurile acestei achiziții atât pentru firmă, cât și pentru salariați au devenit deductibile la calculul impozitului pe profit.
Util: Cum implementăm semnătura electronică în relațiile de muncă? Procedura, ce ar trebui să conțină și unde să fie cuprinsă
Totuși, cei din HR scapă de obligația înregistrării în Revisal a modificărilor CIM-urilor, deoarece nouățile aduse de ordinul MMPS nu privesc elemente care fac obiectul înregistrării în registrul de evidență al salariaților.
Cei care nu operează modificările CIM conform Ordinului MMPS 585/2021 vor fi expuși, în cazul unor controale din partea inspectorilor din cadrul inspectoratului teritorial de muncă competent, la primirea unor dispoziții de conformare a CIM-urilor sau a actelor aditionale cu prevederile legale, a mai subliniat Kira Bujduveanu. Conform legislației, neîndeplinirea dispozițiilor inspectorilor de muncă poate fi amendată.
Mențiune Biriș Goran: Legislația muncii este extrem de complexă, iar răspunsurile corecte trebuie bazate pe analiza de la caz la caz, pe fiecare entitate economică în parte. Opinia noastră este limitată de generalitate și nu trebuie aplicată ad literam.