PFA-urile au în continuare posibilitatea de a-și suspenda temporar activitatea, potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Același lucru este valabil și pentru întreprinderile individuale (II), cât și pentru întreprinderile familiale (IF). Clarificarea vine pe fondul propagării din ultima perioadă, în spațiul public, a unei informații eronate conform căreia PFA-urile nu ar mai avea această posibilitate.
Așadar, în condițiile în care, în ultima vreme, apăruse în spațiul public o informație privind faptul că PFA-urile, II-urile și IF-urile nu și-ar mai putea suspenda temporar activitatea, ONRC a infirmat informația, la solicitarea avocatnet.ro.
Autoritățile au lămurit faptul că atât PFA-urile, cât și II-urile și IF-urile pot solicita în continuare la ONRC suspendarea temporară a activității (și, ulterior, reluarea activității).
Prin urmare, potrivit ONRC, acest lucru este posibil în continuare, conform prevederilor art. 5 alin. (2) lit. l) din normele metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor, aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției (MJ) nr. 2.594/C/2008.
Cererea de înregistrare în registrul comerţului a mențiunii privind întreruperea temporară a activității se depune, potrivit ONRC, la oficiul registrului comerțului în a cărui rază teritorială îşi are stabilit sediul profesional respectivul PFA, II sau IF, fie direct la ghișeu ori prin poștă, cu scrisoare cu valoare declarată și confirmare de primire, fie online, cu semnătură electronică calificată, prin intermediul portalului de servicii care poate fi accesat
aici.
Toate informaţiile necesare privind formularele şi actele pentru întreruperea temporară a activității PFA, precum și pentru reluarea activității, pot fi accesate, de orice persoană interesată, pe pagina de internet a ONRC, la secţiunea "Mențiuni", subsecțiunea "Persoane fizice", rubrica
Ghid suspendare/reluare activitate PFA, II si IF.
Lămurirea vine pe fondul schimbărilor intervenite pe final de 2020 prin Ordinul MJ nr. 6.974/2021. La acel moment, s-au eliminat din legislație anumite prevederi privind faptul că procedura de întrerupere temporară a activității și de reluare a acesteia, valabilă în cazul societăților, se aplică în mod corespunzător în cazul activității PFA, II și IF.
Acest aspect a determinat propagarea informației eronate amintite mai sus, pentru care a fost necesară această clarificare din partea ONRC. În concluzie, chiar dacă acele prevederi au dispărut din ordin, actul conține altă prevedere care permite suspendarea și ulterior reluarea activității PFA-urilor, II-urilor și IF-urilor.
Comentarii articol (1)