Proiectul legislativ care prevede, printre altele, scăderea nivelului taxei pe valoarea adăugată (TVA) la electricitate și gaze naturale timp de șase luni și renunțarea la acciza aplicată energiei electrice a fost respins luni la Senat. Măsurile amintite, cinci la număr, erau concepute pentru a reduce impactul majorărilor recente ale prețurilor la energie electrică și gaze naturale.
__________
ACTUALIZARE (29.06.2022): Proiectul de lege a fost respins de Camera Deputaților, în calitate de For decizional, pe 29 iunie 2022, astfel că acesta nu se poate aplica.__________
Prin
proiectul amintit, se intenționa modificarea, printre altele, a Codului fiscal, astfel încât să se contracareze scumpirea energiei din ultimul timp. Astfel, erau propuse nu mai puțin de cinci măsuri ce ar fi putut ajuta consumatorii să facă față majorărilor recente ale electricității și gazelor naturale. Să le luăm pe rând:
1. Reducerea TVA la electricitate. La modul concret, o primă măsură propusă era cea a scăderii, timp de șase luni, mai exact, între noiembrie 2021 și aprilie 2022, a cotei de TVA ce se aplică pentru livrarea de electricitate și gaze naturale la 5%. De fapt, în proiect scrie că,
“pentru perioada cuprinsă între 01.11.2021 și 30.04.2022, asupra bazei de impozitare pentru livrarea de energie electrică furnizată consumatorilor finali și livrarea de gaze naturale furnizate consumatorilor finali se aplică cota redusă de taxă pe valoarea adaugata de 5%”. Potrivit Codului fiscal, cota standard de TVA este de 19%.
2. Eliminarea accizei pentru energia electrică. O a doua măsură propusă era abrogarea articolului din Codul fiscal care stabilește aplicarea unei accize în cazul energiei electrice. Mai exact, se dorea eliminarea articolului 358 din Codul fiscal, care prevede că
“energia electrică este supusă accizelor și accizele devin exigibile la momentul furnizării energiei electrice, după caz, de producători, distribuitori sau redistribuitori către consumatorii finali din România”.
3. Reducerea impozitului pe profit sau a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor. Prin proiect se propunea, așa cum apare în nota de fundamentare a acestuia, și
“scăderea, sub formă de credit fiscal, din impozitul pe profit datorat sau impozitul pe venitul microîntreprinderilor, după caz, a 50% din cheltuielile suplimentare generate de creșterea de prețuri raportată la indicele prețurilor de consum la energie electrică și gaze naturale, pe o perioadă de 6 luni”. Reducerea impozitului ar fi urmat să se aplice tot pentru cheltuielile cu asigurarea electricității și gazelor naturale din perioada 1 noiembrie 2021 - 30 aprilie 2022.
4. Obligația de cumpărare a certificatelor verzi, suspendată. O altă măsură conținută de proiect era exceptarea de la obligația de achiziție a certificatelor verzi pentru energia facturată consumatorilor casnici, pe o perioadă de șase luni. Potrivit Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie,
“(...) furnizorii de energie electrică și producătorii (...) sunt obligați să achiziționeze anual un număr de certificate verzi echivalent cu produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziție de certificate verzi stabilite pentru anul respectiv (...) și cantitatea de energie electrică (...) furnizată anual consumatorilor finali”.
5. Ajutor financiar pentru utilizarea centralelor electrice de termoficare. În fine, ultima măsură de contracarare a creșterilor de prețuri înregistrate în cazul energiei era că autoritățile ar trebui să aloce
„bugetelor centralelor electrice de cogenerare (termoficare) o sumă suplimentară de 50% din creșterea cheltuielilor cu achiziția de gaze naturale raportată la indicele prețurilor de consum la gaze naturale din luna iulie 2021”.
Respingerea proiectului vine deoarece, în contextul scumpirilor înregistrate în ultima vreme, autoritățile de la noi au decis deja, prin alt act normativ,
compensarea unei părți din facturile la energie electrică și gaze naturale. Mai exact, potrivit OUG nr. 118/2021, statul compensează, în sezonul rece 2021-2022, adică între lunile noiembrie și martie, facturile la energie electrică și gaze naturale ale consumatorilor casnici. Introducerea acestui mecanism de compensare a facturilor la electricitate sau gaze naturale era necesar în condițiile în care, în cursul anului 2021, prețul la energie electrică și gaze naturale a crescut considerabil, iar numeroase familii au acum dificultăți în acoperirea costurilor suplimentare. Astfel, deși
firmele mari nu pot beneficia, teoretic, de reducerea facturilor la energie și gaze, celelalte firme și PFA-urile pot accesa această facilitate,
cu condiția însă de a fi titularele contractelor de furnizare.
Comentarii articol (1)