Terminarea stării de alertă înseamnă și întoarcerea la munca de birou pentru cei care au fost obligați să lucreze de acasă în contextul regulilor impuse temporar de pandemie. De acum încolo, telemunca nu poate fi altfel decât rezultatul unui acord al firmei cu angajatul pentru munca în acest fel - indiferent că vorbim de un sistem hibrid (muncă și la birou, și acasă) sau de un sistem de 100% muncă în afara biroului.
Reamintim, așadar, că Legea telemuncii nr. 81/2018 impune acordul părților, ca regulă generală, pentru efectuarea telemuncii. Faptul că până acum s-a putut lucra în telemuncă din decizia unilaterală a angajatorului se datorează Legii nr. 55/2020 (supranumită și Legea stării de alertă). Art. 17 din această lege nu mai este aplicabil acum însă pentru că situația sa premisă, starea de alertă, nu mai există.
Ne întoarcem, așadar, in 9 martie, la principiul telemuncii cu acordul părților. De asemenea, așa cum punctam într-un articol recent, în cazul actelor adiționale în baza cărora s-a trecut temporar la telemuncă și care urmează să expire sau sunt încheiate pe perioada stării de alertă, unica modalitate de continuare a regimului telemuncii este încheierea unor acte adiționale noi. În caz contrar, la finalul perioadelor determinate în actele respective, respectiv la terminarea stării de alertă, salariații sunt obligați să revină la birou chiar dacă sunt sau nu de acord cu asta.
Oricare ar fi nevoia temporară a unui angajator de a trimite unul sau mai mulți dintre angajații săi în munca de acasă, acesta nu mai poate apela la telemuncă de pe o zi pe alta, în mod unilateral. Angajatorii ar putea face asta doar dacă au ales cu respectivii angajați un sistem de muncă hibrid, care le-ar permite oricum angajaților să lucreze de acasă în anumite zile din lună. Dar chiar și așa: cine are, până la urmă, la nivel formal, decizia cu privire la zilele de telemuncă? Acesta ar fi, practic, unul dintre aspectele pe care cei care aleg telemunca drept o opțiune pe termen lung să îl aibă în vedere la creionarea actelor adiționale și politicilor interne de telemuncă.
Comentarii articol (0)