Doar pentru că nu se află la sediu sau la post, angajatorii nu-i pot trece ca absenți pe angajații trimiși în formare profesională

Formarea profesională poate fi organizată în numeroase moduri, poate să fie făcută intern, de către terți, în timpul programului de lucru, în afara orelor de program, în zilele de sâmbătă sau duminică ș.a.m.d.. 

Formarea profesională făcută la inițiativa angajatorului (așa cum ar trebui, de principiu, să se întâmple) este, esențialmente, tot o chestiune ce ține de munca angajatului, care se perfecționează, învață ceva nou care să-i servească la actualul job etc.. Când angajatul urmează cursurile chiar în timpul programului de muncă, să zicem, la sediul formatorului, acesta nu absentează și nu are de ce să aibă contractul suspendat. 

Formarea profesională impusă salariatului este timp efectiv de muncă, chiar dacă nu are loc la sediul angajatorului sau în timpul programului de lucru, a subliniat anul trecut Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Asta înseamnă că pe perioada acelor cursuri, care pot însemna, practic, câteva ore zilnic, sau câteva zile, într-o perioadă de timp, în care angajatul absentează de la sarcinile sale cotidiene nu îi sunt afectate acestuia nici salariul, nici tichetele de masă ori alte drepturi de care ar fi beneficiat dacă se afla la sediul, în efectuarea atribuțiilor sale zilnic.

Atenție! Angajatorii nu pot semna cu angajații declarații prin care aceștia din urmă renunță la drepturile lor, așa cum s-a întâmplat în speța prezentată aici. În concret, firma îi suspendase contractul de muncă angajatei pe trei luni, cât ținuse formarea, având chiar o renunțare (nulă, oricum) semnată de aceasta în privința drepturilor sale în acea perioadă, iar inspectorii au constatat că angajatorul a procedat greșit la suspendarea contractului, neexistând niciun temei legal pentru asta.

Pe perioada cursurilor de formare profesională sau de perfecționare, salariații nu pot renunța la drepturile salariale și la vechimea în muncă. Acest lucru nu ar trebui să vină ca o noutate pentru niciun angajator român, fiind un drept prevăzut în Codul muncii în art. 197.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit, de asemenea că, fără dubiu, formarea profesională din afara programului e considerată timp de lucru (dacă salariatul este obligat să fie fizic la locul indicat de angajator, în cazul de față, la cursurile de formare profesională, timpului petrecut la aceste ore este calificat drept timp de lucru). 

Nici în concediu pentru formare profesională nu pot fi trecuți acești angajați? În primul rând, concediile pentru formare profesională sunt cerute de angajați, iar nu acordate forțat de angajatori. Prin urmare, dacă vorbim de formare la inițiativa angajatorului, nu vorbim de concediu de formare profesională. Diferența e că putem vorbi de un concediu neplătit, ce se acordă la solicitarea salariatului, pe perioada formării profesionale pe care salariatul o urmează din inițiativa sa, ori de unul plătit, atunci când angajatorul nu și-a respectat obligația de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesională în condițiile prevăzute de lege. Fără a detalia aceste concedii, reglementate tot în Codul muncii, subliniem faptul că angajatorii nu pot să-i treacă pe angajații trimiși de acesta în formare profesională ca fiind în concediu fără plată. 

Riscul, dacă aceștia nu sunt pontați, nu-și primesc salariile ș.a.m.d., e ca angajatorii să fie sancționați pentru neplata la timp a salariilor și a altor drepturi neacordate acestora, precum tichetele de masă.