UPDATE: Perioada în care salariații sunt la cursuri de formare inițiate de angajator trebuie, oricum, considerată timp de muncă

CJUE a stabilit, anul trecut, într-o cauză care a vizat o speță din România, că timpul petrecut de un salariat la un curs de formare profesională care i-a fost impus de angajator constituie timp de lucru, chiar dacă are loc în afara locului obișnuit de muncă, respectiv la sediul furnizorului de servicii de formare, în afara programului de lucru și dacă, în acest răstimp, angajatul nu își exercită atribuțiile obișnuite. 

Ca urmare a acestei hotărâri, se intenționase o modificare expresă în acest sens în Codul muncii prin propunerea legislativă care a devenit Legea nr. 283/2022 și care a modificat Codul muncii pe 22 octombrie. Prevederea suna astfel: „Participarea la programele de formare profesională inițiate de angajator se realizează în cursul programului de lucru, atunci când este posibil și reprezintă timp de muncă, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind timpul de muncă și perioadele de repaus, cu excepția cazului în care formarea profesională are ca rezultat obținerea, menținerea sau reînnoirea unei calificări profesionale și dacă angajatorul nu este obligat prin legi speciale sau prin contractele colective de muncă aplicabile să ofere salariatului respectiva calificare profesională."

Prevederea care n-a mai ajuns în Legea 283/2022 stabilea, în plus, că formarea profesională trebuie să aibă loc, de regulă, în cursul programului de lucru, iar orele petrecute în formare în afara timpului de lucru zilnic sau săptămânal sunt considerate tot timp de muncă. 

Necesitarea elaborării programelor de formare profesională pentru acest an în concordanță cu decizia CJUE a fost subliniată de specialiștii în dreptul muncii la scurt timp după apariția hotărârii.

Una dintre sublinierile făcute după decizia CJUE de anul trecut a fost aceea că atunci când stabilesc cursurile de formare profesională peste programul de lucru sau în timpul weekendului, angajatorii sunt obligați să respecte și timpii de repaus zilnic sau săptămânal. Altfel spus, firmele au obligația de a oferi cele două zile de repaus săptămânal salariaților care urmează cursuri de formare profesională în weekend, de exemplu, iar dacă cursurile sunt urmate peste program, atunci trebuie compensate sau remunerate acele ore suplimentare.

Pe perioada formării profesionale, angajații au toate drepturile salariale prevăzute în contractul individual de muncă, stagiul de cotizare merge înainte și nu pot renunța la aceste drepturi sau nu pot fi privați de acestea nici dacă și-ar da acordul pentru asta pentru că nu le permite Codul muncii. 

„Articolul 197

(1) În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este inițiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta.

(2) Pe perioada participării la cursurile sau stagiile de formare profesională conform alin. (1), salariatul va beneficia, pe toată durata formării profesionale, de toate drepturile salariale deținute.

(3) Pe perioada participării la cursurile sau stagiile de formare profesională conform alin. (1), salariatul beneficiază de vechime la acel loc de muncă, această perioadă fiind considerată stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat”.

Având în vedere aceste dispoziții și decizia CJUE menționată, prevederea pe care voiau să o introducă parlamentarii era într-o măsură nenecesară, însă chiar și dacă s-ar fi regăsit acum în cod, adică ar fi rămas în Legea 283/2022, ea nu venea decât să întărească ideea că perioada când angajatul e la cursuri de formare, la inițiativa angajatorului, este timp de lucru.

Codul muncii stabilește că angajatorii cu cel mult 21 de salariați au obligația de a asigura acestora accesul la programe de formare profesională cel puțin o dată la trei ani, în timp ce pentru firmele care au peste 21 de angajați această obligație apare la un interval de cel mult doi ani. Pentru perioada în care salariatul urmează un program de formare profesională din inițiativa angajatorului el va beneficia de toate drepturile salariale și de vechime la acel loc de muncă, fiind considerată stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat. De aici putem desprinde și concluzia că salariații nu ar putea refuza participarea în cadrul unui program de formare profesională în situația în care angajatorul respectă planul anual de formare și nu impune o clauză suplimentară în contractul individual de muncă.

Salariații care nu au beneficiat de formare profesională periodică pot solicita acordarea unui concediu plătit pentru a participa, pe cheltuiala lor, la un curs de formare profesională.