"Art. 16 alin (3) din OUG 111/2010 permite acordarea indemnizației pentru creșterea copilului și în cazul în care beneficiarul realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, cu condiția ca veniturile să nu provină din activitatea care a fost suspendată în vederea acordării concediului și a indemnizației. De asemenea, veniturile realizate în perioada concediului pentru creșterea copilului nu trebuie să depășească de 5 ori cuantumul minim al indemnizației pentru creșterea copilului, respectiv 6.570 lei", potrivit răspunsului ANPIS.
Astfel, indiferent că suspendă PFA-ul și rămâne cu CIM-ul sau invers, persoana care se află în CCC va trebuie să se încadreze în aceste limite, însă să nu obțină banii din activitatea pe care a suspendat-o pentru a intra în CCC. În caz contrar, agențiile de plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, care acordă indemnizația nu vor mai vira banii și, în caz că situația este descoperită târziu, va cere returnarea banilor primiți necuvenit.
Dacă își suspendă activitatea pe ambele activități, va trebui să depună în cadrul dosarului pentru CCC și dovada suspendării activității pe contractul de muncă emisă de angajator, cât și suspendarea activității de PFA, prin declarația unică depusă la Fisc și rezoluția privind întreruperii activității eliberată de Registrul Comerțului, alături de restul documentelor din care să reiasă veniturile obținute.
Mai merită amintit faptul că indiferent de veniturile pe care le-a primit timp de 12 luni în ultimii 2 ani înainte de nașterea copilului prin activitățile prestate ca salariat și PFA, chiar dacă s-au întâmplat simultan, indemnizația de CCC nu poate fi mai mare de 8.500 lei. În egală măsură, indiferent cât de mici au fost veniturile, indemnizația de CCC nu poate fi mai mică de 1.314 lei.
Erată 25.10.2022 Într-o formă anterioară a articolului scria că veniturile anuale brute trebuie să se încadreze în limita a 6.570 lei, însă veniturile înregistrate în această limită trebuie să fie nete.
Comentarii articol (1)