Termenul de 25 iunie se aplică începând cu impozitele aferente anului 2021. Din moment ce primele declarări și plăți la data de 25 iunie au avut loc în 2022, următoarele au loc în 2023. În mod normal, până în 2021, definitivarea situației pentru anul anterior se făcea cu mult înainte de luna iunie, situație care se va relua după „expirarea” ordonanței citate.
Astfel, termenul se aplică în 2023:
- impozitului pe profitul anului 2022;
- impozitului pe veniturile microîntreprinderii din trimestrul 4 din 2022;
- pentru ultima oară, impozitului specific pe semestrul 2 din 2022 (din moment ce acest impozit a dispărut de la 1 ianuarie 2023).
Interpretarea redacției noastre a fost confirmată inițial de specialiștii de la Țuca Zbârcea & Asociații Tax, iar ulterior chiar de către Biroul de presă al Ministerului Finanțelor. De ce se procedează așa? Pentru a beneficia de reducerile de impozite, firmele trebuie să arate anumite informații din situațiile financiare anuale, iar acestea se fac și se depun de obicei până la finalul primăverii - adică cu mult după termenele normale de definitivare a situației impozitelor pe afacerile din anul anterior.
Cu toate acestea, există o excepție de la regulile pentru recapitalizare, adică o categorie de firme care își păstrează termenele obișnuite pentru definitivarea și declararea impozitelor. Concret, este vorba de societățile care respectă reglementările contabile emise de către Banca Națională a României și Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum băncile și asigurătorii.
„Nu intră sub incidența prevederilor prezentului articol contribuabilii pentru care reglementările contabile sunt emise de Banca Națională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară”, scrie la alineatul 3 al articolului I din ordonanță, cu precizarea că la acel articol sunt prevăzute atât facilitățile fiscale pentru recapitalizare, cât și termenul temporar unic din 25 iunie.
Citește și: Facilitățile pentru recapitalizare: Ce bonificații se pot aplica în 2023, la ce să fie atente firmele și pregătiri pentru 2024.
Comentarii articol (0)