1. Probabil cele mai comune, cadourile (tichetele cadou, inclusiv) oferite de Crăciun pentru angajați și/sau copiii acestora. „În cazul cadourilor în bani şi/sau în natură, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori, veniturile sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai jos, nu depăşeşte 300 lei: (i) cadouri oferite angajaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paștelui, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase”, stabilește Codul fiscal. Nu doar că vorbim de impozit 0, în limita acestei sume, ci și de scutirea de contribuții. Firmele pot oferi aceste cadouri angajaților pentru fiecare copil în parte într-o limită de 300 de lei, iar orice depășește suma aceasta se taxează corespunzător, la fel ca veniturile salariale (impozit și toate contribuțiile). Dacă angajatorul are printre salariați ambii părinți ai unui copil, fiecare dintre părinți trebuie să primească tichete cadou. Totodată, în privința plătitorilor de impozit pe profit, cheltuielile reprezentând cadouri în bani sau în natură, inclusiv tichete cadou oferite salariaților și copiilor minori ai acestora sunt cheltuieli sociale, deductibile limitat, în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului.
De reținut că, începând din acest an, biletele de valoare se pot oferi doar pe suport electronic. Aici intră și tichetele cadou, desigur.
2. Primele - de Crăciun sau de anul nou. Firmele beneficiază de destul de multă libertate în acordarea primelor sau bonusurilor salariale, în sensul că-și pot stabili propriile politici în acest sens, ceea ce înseamnă că dacă-și permit pot acorda prime angajaților ori de câte ori doresc. Dar în cazul primelor oferite cu ocazii speciale avem și un regim fiscal special - exact cel prezentat mai sus, de fapt. Dacă definim primele ca fiind niște sume de bani oferite în diverse contexte sau cu diverse scopuri, atunci cele oferite de Crăciun (Paște sau alte evenimente ori zile speciale precum cele enumerate de Codul fiscal) sunt perfect încadrabile în prevederea citată mai sus, fiind cazul de cadouri în banim de fapt. Așadar, atâta timp cât se încadrează în limita de 300 de lei, atunci beneficiază de un regim fiscal preferențial. Orice depășește se taxează similar salariilor.
3. Bani de vacanță - mai exact, angajatorul decide să acopere contravaloarea serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajaţii proprii şi membrii de familie ai acestora. Acoperirea acestor cheltuieli e doar unul dintre cele trei moduri prin care angajatorii își susțin financiar angajații să plece în vacanțe. Venitul e netaxabil atâta timp cât se încadrează (plafon anual) în cuantumul câștigului salarial mediu brut (6.095 lei în 2022) utilizat la fundamentarea bugetului. O a doua opțiune ar fi voucherele de vacanță - contravaloarea a maximum șase salarii de bază minime brute pe țară (15.300 de lei în 2022). Voucherele sunt impozitate cu 10%, dar nu li se aplică deloc contribuții atâta timp cât se încadrează în plafonul mai sus menționat. Într-un material realizat în a doua parte a acestui an vorbeam despre perspectivele acordării acestor facilități de vacanță, în contextul în care, din 2023, firmele vor avea un plafon suplimentar la care trebuie să se raporteze în materia beneficiilor fiscale - detalii, aici.
4. Acordarea celui de-al treisprezecelea salariu. Aici, nu discutăm despre niciun beneficiu fiscal, banii se taxează exact ca orice alt venit salarial. Anul trecut pe vremea asta vorbeam cu un specialist apropo de acordarea acestui beneficiu angajaților, iar una dintre recomandări este ca acordarea acestui salariu suplimentar să fie prinsă în contractul de muncă. În contextul recentei legi de modificare a Codului muncii și obligației de a include toate „plus-urile” acordate angajatului în contract, nu doar la nivel de regulamente și politici interne, recomandarea a devenit acum un imperativ specificat chiar de Codul muncii. Din punct de vedere al impozitului pe profit, aceste cheltuieli se încadrează ca fiind deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal, așa cum scriam anul trecut în acest material.
De reținut:
Menționarea tuturor avantajelor în bani pe care angajatorii intenționează să le ofere angajaților trebuie să se facă acum și la nivel contractual, ca urmare a modificărilor survenit la Codul muncii prin Legea 283/2022. Dacă la acest moment, dat fiind că legea se aplică de puțin timp, e puțin probabil să vedem reflectate modificările sale în contractele existente, de la anul, încetul cu încetul, salariații trebuie să aibă stipulate la nivel contractual cam toate beneficiile extrasalariale, primele, salariile suplimentare sau alte „plus-uri” pe care angajatorul plănuiește să le acorde.