Prin OUG nr. 168/2022, apărută vineri în Monitorul Oficial, Guvernul a stabilit mai multe măsuri ce vizează angajații de la stat și care se vor aplica din ianuarie anul următor:
1. Prima dintre acestea vizează o creștere salarială - o dată, 10% în plus la salariu față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022: „în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017”.
În același timp însă, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora rămân plafonate la nivelul aferent lunii decembrie 2022.
2. Apoi, plafonate sunt și sporurile, indemnizațiile compensațiile, primele sau alte elemente ale sistemului de salarizare bugetar - la nivelul lunii decembrie 2022. Face excepție de aici actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut de personalul militar, de polițiști și polițiștii de penitenciare.
3. Indemnizația de hrană rămâne și ea plafonată, conform recentei ordonanțe. De altfel, valoarea din acest an a indemnizației de hrană e cea folosită încă în 2019, respectiv 346 de lei.
4. Munca suplimentară se compensează, în continuare, tot cu timp liber corespunzător - exclus sporuri, așadar, în 2023, la fel ca anul acesta și anii precedenți. Prin excepție, stabilește ordonanța, „pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenită/cuvenit.” Alte excepții sunt prevăzute pentru personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către poliţiştii de penitenciare, precum și pentru personalul din instituţiile de apărare şi securitate naţională care execută serviciul de luptă permanent, desfăşoară activităţi deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, precum şi în situaţii de urgenţă.
5. Nici în anul 2023 nu se acordă bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă. De asemenea, nu se acordă nici premii, ci doar, excepțional, pentru sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, pentru elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale şi naţionale pe discipline de învăţământ şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia.
De asemenea, nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.
Notă: Ne amintim în acest context, chiar dacă nu fac obiectul ordonanței, de voucherele de vacanță: Potrivit OUG 131/2021, „instituțiile publice (...) acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”.
6. În continuare, pentru personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se menţin la nivelul lunii decembrie 2022. De asemenea, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană, valoarea financiară anuală a normelor de echipare şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2022.
Comentarii articol (3)