ACCES GRATUIT
Perioadele de asigurare pentru concedii medicale în străinătate, asimilate stagiului de cotizare aici, dar în anumite condiții
Perioadele de asigurare, realizate în temeiul legislației unui stat cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale internaționale cu prevederi în domeniul sănătății, vor fi asimilate stagiului de cotizare necesar pentru a beneficia de concedii și indemnizații medicale, potrivit unei ordonanțe recent publicate în Monitorul Oficial.
Articolul continuă mai jos
OG nr. 21/2023 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 31 ianuarie și adaugă un nou tip de perioadă ce se însumează la calculul stagiului de asigurare prevăzut de OUG nr. 158/2005:
„d^2) persoanele asigurate au realizat, în temeiul legislației unui stat cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale internaționale cu prevederi în domeniul sănătății, stagii de asigurare atestate prin intermediul formularului privind totalizarea perioadelor de asigurare, eliberat de instituția competentă la care acestea au fost asigurate anterior”.
Complementar, sunt aduse modificări și în privința regulilor de stabilire a bazei de calcul a indemnizațiilor pentru concedii medicale pentru a include și aceste perioade de asigurare.
Totodată, noua ordonanță stabilește că cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de concedii și indemnizații medicale la fel ca asigurații români.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)