Ajustarea va fi permisă în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa ca urmare a dizolvării și radierii clientului din Registrul Comerţului. Situațiile exacte de dizolvare ce vor fi acoperite de prevedere vor fi următoarele:
- societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
- acționarii sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reședința cunoscută;
- nu mai sunt îndeplinite condițiile referitoare la sediul social (altele decât cele privind expirarea duratei actului care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social ori transferul dreptului de folosință sau proprietate asupra spațiului cu destinație de sediu social);
- societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.
La dizolvarea clientului pentru motivele amintite, proiectul prevede că ajustarea va fi permisă începând cu data la care societatea a fost radiată din Registrul Comerţului. Ajustarea se va efectua în termen de cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a înregistrat radierea societăţii beneficiare în Registrul Comerţului.
„Deşi Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ajustării bazei impozabile în situaţia în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa, situaţia radierii beneficiarului din Registrul Comerţului în urma dizolvării acestuia pentru alte motive decât falimentul nu este inclusă în cazurile reglementate de lege pentru ajustarea bazei impozabile. (...)
Propunerea va avea un efect benefic asupra mediului de afaceri, dând posibilitatea agenţilor economici să-şi ajusteze baza de TVA şi pentru creanţe datorate de către beneficiarii care au fost radiaţi din Registrul Comerţului, în urma dizolvării lor, din alt motiv decât falimentul acestora. (...) Propunerea va avea ca efect dispariţia litigiilor legate de ajustările de taxe efectuate de agenţii economici fără a avea o bază legală, fapt ce va contribui şi la degrevarea instanţelor de judecată de astfel de cauze”, scriu inițiatorii în expunerea de motive a proiectului.
În prezent, ajustarea bazei de impozitare a TVA-ului este permisă, de exemplu, la desființarea unui contract pentru bunuri/servicii pentru care s-au emis facturi în avans, dacă nu se poate încasa contravaloarea unor bunuri/servicii ca urmare a falimentului clientului sau dacă nu s-a încasat, în termen de 12 luni, contravaloarea bunurilor/serviciilor de la clientul persoană fizică. Lista situațiilor în care este permisă ajustarea bazei de TVA, precum și condițiile aferente, este la articolul 287 din Codul fiscal.
Atenție! Ca să se aplice, proiectul de lege trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.