Expirarea contractului privind sediul social poate conduce, potrivit legii, fie la declararea inactivității firmei de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, dacă contribuabilul nu se conformează în termen de 30 de zile de la primirea unei notificări în acest sens de la organele fiscale, fie chiar la dizolvarea societății de către instanță, la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) sau a oricărei persoane interesate. Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit, printr-un recurs în interesul legii (RIL) pronunțat în septembrie 2020, că interdicția inițierii ori suspendarea procedurii de dizolvare sau de lichidare a persoanei juridice, ca măsură preventivă permisă de Codul de procedură penală, nu se aplică și în cazul procedurii falimentului, în contextul insolvenței firmei vizate. Citește articolul
Astăzi este ultima zi în care companiile mai pot depune la unitățile Ministerului Finanțelor situațiile financiare pentru anul 2019, dacă nu vor să riște amenzi de mii de lei sau chiar desființarea, în funcție de cât de mare e întârzierea. Termenul oricum a fost amânat o dată, din cauza epidemiei de coronavirus, așa că firmele ar fi trebuit, cel puțin teoretic, să aibă destul timp pentru a se achita de obligație. Citește articolul
În curând, desființarea companiilor va putea fi pronunțată direct de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), nu de către tribunale, așa cum se întâmplă acum. Măsura este inclusă într-un proiect de ordonanță, după ce inițial a fost propusă prin proiect de lege, ceea ce înseamnă că se va aplica mai repede decât se dorea inițial. Citește articolul
Companiile vor fi obligate să încheie anual o asigurare de răspundere profesională care să acopere cel puțin cheltuielile necesare unei eventuale proceduri de insolvență, conform unui proiect de lege lansat azi în dezbatere publică de Ministerul Justiției. Polița va trebui transmisă Registrului Comerțului, altfel această instituție va putea să pronunțe dizolvarea firmelor, adică, cu alte cuvinte, va putea să le desființeze. Citește articolul
Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență în primele patru luni ale acestui an este de aproape 3.000, cu peste 17% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. România se află în topul țărilor europene cu cea mai lungă perioadă de insolvență, iar unul dintre principalele motive este că antreprenorii nu acordă atenția cuvenită prevenirii și eliminării riscurilor din activitățile pe care le desfășoară. Citește articolul
Firmele care aveau obligaţia depunerii situaţiilor financiare aferente anului trecut până la 30 mai 2016 şi nu au făcut-o nici până în prezent riscă să fie dizolvate, potrivit unui act normativ în vigoare din 2015. De altfel, autoritățile fiscale au atenţionat recent contribuabilii în acest sens, prin intermediul unui comunicat de presă. Citește articolul
Ești în situația în care nu te mai înțelegi cu asociatul, iar sursa principală a neînțelegerilor este reprezentată de neimplicarea activă a acestuia în activitatea societății. Pentru tine, poate și pentru el, este clar că nu mai puteți continua împreună. Prin prezentul articol explicăm ce soluții legale există în cazul neînțelegerilor cu asociatul. Citește articolul
Multe persoane au firme înființate din paleolitic și “lăsate să moară”. Nu știu dacă ați aflat, dar de câțiva ani “nu mai merge și așa”, iar orice firmă neînchisă conform procedurilor vă poate crea probleme în cazierul fiscal personal. Dacă vreți să știți ce riscați lăsând problema așa sau vă gândiți că e timpul să vă rezolvați această problemă pe care o târâți după voi, aveți mai multe detalii în articol. Citește articolul
Parlamentarii au facut mai multe modificari la Legea societatilor prin intermediul unui act normativ care se aplica de astazi. In principal, noutatile carora firmele trebuie sa le acorde o atentie sporita sunt legate de dizolvare si lichidare. Citește articolul